Jucătorul Youssoufa Moukoko (Borussia Dortmund) a devenit, marţi, la vârsta de 16 ani şi 18 zile, cel mai tânăr jucător care debutează în Liga Campionilor, informează UEFA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tânărul atacant născut în Camerun, la Yaounde, a bătut recordul de precocitate al competiţiei, deţinut de nigerianul Celestine Babayaro, care a debutat, în noiembrie 1995, la Anderlecht, la vârsta de 16 ani şi 87 de zile.

Moukoko, care reprezintă Germania, a intrat în minutul 58 al meciului Zenit Sankt Petersburg - Borussia, scor 1-2, din ultima etapă a Grupei F a Ligii Campionilor. El l-a înlocuit pe Passlack.

La 21 noiembrie, Moukoko a devenit cel mai tânăr jucător din istoria Bundesliga, la vârsta de 16 ani şi o zi.

Moukoko ar fi putut debuta mai devreme în prima ligă germană, însă nu i-a permis regulamentul, potrivit căruia, pentru a evolua în Bundesliga, un fotbalist trebuie să aibă împlinită vârsta de 16 ani.

Youssoufa Moukoko a impresionat deja în competiţiile de juniori. El a evoluat, la 12 ani, în campionatul U17, în care a marcat 90 de goluri în 56 de meciuri. La 14 ani, a jucat în campionatul U19, în care a înscris de 47 de ori în 25 de partide. La 15 ani, Moukoko a debutat în naţionala U20 a Germaniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.