Comitetul Executiv FRF l-a mandatat pe Răzvan Burleanu pentru alegerile la care federaţiile naţionale afiliate UEFA vor vota în 2 martie 2021 reprezentanţii pentru cele 4 locuri vacante dedicate confederaţiei europene în conducerea FIFA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul FIFA este condus de preşedintele forului mondial, Gianni Infantino, şi este alcătuit din 36 de reprezentanţi ai confederaţiilor continentale.

Răzvan Burleanu candidează pentru un mandat de 4 ani în cadrul celei mai importante organizaţii fotbalistice internaţionale iar obţinerea acestuia aduce şi poziţia de membru al Comitetului Executiv UEFA. Candidatura este o premieră pentru România, de la afilierea FRF la FIFA în 1923 până azi.

Preşedintele FRF conduce din 2017 grupul de lucru UEFA-Uniunea Europeană, iar anul trecut a fost numit de UEFA în grupul de lucru dedicat strategiei comerciale pentru competiţiile la nivel de echipe naţionale.

Este din 2019 preşedintele Comisiei Media UEFA, funcţie în care a fost numit după activitatea de prim-vicepreşedinte al Comisiei de Marketing UEFA.

"Am fost încurajat de alţi preşedinţi de federaţii din Europa să candidez. Un succes în aceste alegeri, ne va oferi posibilitatea de a înţelege fotbalul la nivel global şi apoi să le transpun la nivel european şi naţional', a declarat Burleanu.

UEFA are 9 reprezentanţi în Consiliul FIFA, preşedintele UEFA fiind membru de drept (Aleksander Ceferin – Slovenia). Totodată, Statutul FIFA impune un membru din spaţiul britanic (urmează să fie desemnat) şi o reprezentantă pentru fiecare confederaţie continentală (Evelina Christillin – Italia, al cărei mandat expiră în 2021).

În 2021 expiră mandatul a 4 din ceilalţi 6 membri care reprezintă Europa. Aceştia sunt Fernando Gomes (Portugalia), Alexey Sorokin (Rusia), Georgios Koumas (Cipru) şi Dejan Savicevic (Muntenegru). Alţi doi membri sunt Noel Le Graet (Franţa) şi Sandor Csanyi (Ungaria).

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 2 decembrie 2020. Toţi cei 4 membri ale căror mandate expiră în 2021 îşi pot depune candidatura pentru un nou mandat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.