Premierul Ludovic Orban a afirmat, întrebat dacă ar putea fi ridicate lele restricţii după 6 decembrie şi până în Crăciun, în cazul în care există şi se menţine un trend descendent al infectărilor, că este analizată posibilitatea redeschiderii pieţelor care funcţionează în spaţii închise, „cu atât mai mult cu cât a venit iarna şi temperatura a coborât”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vă spun că analizăm acuma, dar să nu o daţi încă ca o ştire, analizăm posibilitatea redeschiderii pieţelor care funcţionează în spaţii închise. Cu atât mai mult cu cât a venit iarna şi temperatura a coborât, analizăm posibilitatea de a redeschide pieţele. Sigur, sunt şi alte măsuri, dar orice decizie pe care o vom lua, o vom lua în funcţie de evoluţia epidemiei”, a declarat Ludovic Orban, întrebat luni într-o conferinţă de presă dacă e posibil să fie ridicate unele restricţii în perioada următoare, dacă se menţine tendinţa descendentă a infectărilor cu SARS-CoV-2. 

Şeful Executivului a mai spus că atunci când Guvernul va fi pregătit să ia o decizie, acest lucru va fi anunţat public.

„Când vom avea o analiză şi vom fi pregătiţi să luăm o decizie, o vom face publică. Dar, sigur, orice redeschidere a pieţelor nu va fi posibilă decât cu respectarea unor norme de protecţie sanitară foarte strictă”, a completat Orban. 

În aceeaşi conferinţă de presă, prim-ministrul a anunţat că Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea care prevede ca pieţele să fie redeschise. Şeful Executivului a adăugat că unul dintre argumentele sesizării arată că o lege nu poate modifica o hotărâre de Guvern care se referă la starea de alertă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.