Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a afirmat, vineri, că, dacă se respectă măsurile de protecţie sanitară, slujbele de Crăciun se vor putea desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am vorbit săptămâna aceasta cu reprezentanţii Secretariatului de Stat pentru Culte şi cu cei ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Identificăm împreună soluţii prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creştineşte la biserică”, a scris, vineri, pe Facebook, Antonel Tănase. Acesta a precizat că şi reprezentanţii cultelor religioase susţin că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei. ”Astfel, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor. Doamne ajută”, a mai scris secretarul general al Guvernului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.