Cel puţin 19 combatanţi străini din cadrul unei miliţii proiraniene au fost ucişi în raiduri aeriene care le-au vizat poziţiile în estul extrem al Siriei, o ţară devastată de război, a anunţat joi Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacurile au avut loc în provincia Deir Ezzor, în apropiere de frontiera cu Irakul, şi au fost comise de avioane ”probabil” israeliene, potrivit SOHR.

Combatanţii ucişi sunt ”de naţionalitate pakiestaneză”, a declarat directorul Observatoruui, Rami Abdel Rahman, o organizaţie nonguvernamentală (ONG) care dispune de o vastă reţea de surse în întreaga Sirie.

Aceasta este cea de a treia incursiune de acest tip imputată în decurs de o lună de către SOHR Israelului, care confirmă rareori atacuri militare în Siria.

De la începutul Războiului din 2011 în Siria, Israelul a efectuat sute de raiduri vizând forţe ale regimului lui Bashar al-Assad, dar şi ale aliaţilor acestuia - Iranul şi Hezbololahul libanez.

În noaptea de marţi spre miercuri, opt combatanţi proiranieni au fost ucişi în raiduri aeriene în apropiere de Damasc, potrivit SOHR.

Sâmbătă, în apropiere de Al Bukamal, bombardamente aeriene imputate Israelului au ucis ”opt irakieni şi şase afgani” angajaţi în miliţii proiraniene, potrivit SOHR.

Războiul din Siria, care a izbucnit în 2011 în urma reprimării în sânge a unor manifestaţii în favoarea democraţiei, a devenit tot mai complex în timp, prin implicarea multor actori şi unor puteri străine. El s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi milioane de deplasaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.