Proiectul iniţiat de către deputatul USR Tudor Pop, pentru prevenirea şi reducerea infecţiilor intraspitaliceşti, a fost adoptat, în unanimitate, în comisiile pentru sănătate şi familie şi comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. Votul final din plen va fi în data de 8 decembrie, mai transmite USR într-un comunicat de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Obiectivul nostru este simplu: ne dorim să mergem la spital fără teamă. Ne dorim să avem acces la servicii medicale de calitate, indiferent că ne aflăm într-un mare centru universitar sau într-un spital orăşenesc. Ca multe alte proiecte iniţiate de USR acest proiect reprezintă şansa de a rezolva sincer şi deschis una din nenumăratele probleme cu care se confruntă sistemul sanitar, respectiv pacienţii şi medicii. Proiectul este cu atât mai important în aceste vremuri de criză sanitară provocată de coronavirus.”, a declarat Tudor Pop, iniţiatorul proiectului.
 
Infecţiile asociate asistenţei medicale (IAAM) reprezintă o ameninţare la adresa sistemului medical, deoarece are impact negativ asupra evoluţiei stării de sănătate a pacientului, prelungeşte durata de spitalizare şi creşte costurile înregistrate.
 
„Infecţiile intra-spitaliceşti sunt ucigaşul tăcut din spitalele româneşti. Un ucigaş despre care se vorbeşte mult şi împotriva căruia se face foarte puţin”, a adăugat deputatul USR.
 
Este important de subliniat că între 2017-2018 s-au raportat în jur de 20.000 de infecţii nosocomiale în spitalele din România, dar este, în mod evident, o problemă de subraportare, deoarece ţara noastră raportează de 10 ori mai puţine infecţii decât în alte ţări din UE, potrivit statisticilor europene.
 
Printre prevederile proiectului (PL-x nr. 537/2020) se află:
 
„– Stabilirea necesarului de personal medical pentru prevenirea, diagnosticarea şi îngrijirea eficientă a IAAM, incluzând normarea minimă obligatorie a unităţilor sanitare cu personal medical specializat în epidemiologie, igienă spitalicească şi boli infecţioase.
 
– Asigurarea de către spitalele nou construite a unui minimum de 50% din paturi în camere de 1-2 paturi, cu chiuvetă, duş şi grup sanitar propriu.
 
– Organizarea în unităţile medicale de spitalizare continuă a unor compartimente/secţii de boli infecţioase pentru izolarea/gruparea şi tratarea pacienţilor cu IAAM.
 
– Asigurarea continuă a materialelor şi echipamentelor necesare pentru a se putea respecta precauţiile standard şi specifice de către personalul medical, pacienţi şi vizitatori.
 
– Asigurarea condiţiilor pentru derularea permanentă a activităţii laboratorului de microbiologie din spitale.
 
– Clarificarea rolului medicilor curanţi, unităţilor medicale, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi Institutului Naţional de Sănătate Publică în monitorizarea IAAM”, mai transmite sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.