Poliţiştii din Ilfov au demarat o anchetă, marţi seară, după un accident produs la Jilava, în care au fost implicate şapte maşini şi în care trei persoane au fost rănite. Un bărbat susţine că încerca să prindă mai multe persoane care-i furaseră o geantă cu 650.000 de lei din maşina parcată în faţa casei. ”La data de 24 noiembrie, în jurul orei 17:44, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Jilava, a avut loc un accident, în care au fost implicate mai multe autoturisme. La ora 17:53, o altă persoană a sesizat faptul că nepotul său a fost implicat într-un accident şi anterior i-ar fi fost furată o geantă, ce conţinea suma de 650.000 de lei, pe care o lăsase într-un autoturism, parcat în faţa imobilului de domiciliu, din localitatea Sinteşti”, a transmis, marţi seară, IPJ Ilfov. Sursa citată a precizat că poliţiştii din Măgurele, criminalişti, efective de jandarmi, echipaje din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciul Rutier Ilfov s-au deplasat la faţa locului, pentru activităţi specifice din competenţă. ”La momentul deplasării la faţa locului, poliţiştii nu au mai găsit persoanele bănuite de comiterea infracţiunii reclamate, însă au găsit un autoturism, indicat de persoana vătămată ca fiind cel folosit de autori. Din primele verificări a rezultat faptul că în evenimentul rutier sesizat au fost implicate 7 autovehicule şi că acesta s-ar fi produs în timp ce persoana vătămată urmărea autoturismul cu care se deplasau persoanele bănuite de comiterea faptei sesizate”, au mai transmis poliţiştii. Aceştia au anunţat că în urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 3 persoane, care au fost transportate la un spital din Bucureşti, de către echipajele medicale sosite la faţa locului, precum şi pagube materiale. ”În prezent, poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor faptei reclamate, depistarea acestora şi stabilirea cu exactitate a situaţiei şi de fapt şi de drept, cât şi pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a mai precizat IPJ Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.