Joe Biden, care urmează să preia funcţia de preşedinte al Statelor Unite la 20 ianuarie, a prezentat luni primele nume mari în viitorul său Guvern, personalităţi experiementate şi recunoscute, în timp ce Donald Trump continuă să conteste rezultatul alegerilor prezidenţiale americane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedointele ales democrat s-a prezentat în campanie drept un garant al stabilităţii şi a promis să pună capăt ”haosului” erei Trump, iar primele nominalizări pe care le-a făcut, din rândul consilierilor şi colaboratorilor săi îi reflectă voinţa în acest sens.

”Am nevoiede o echipă pregătită, în prima zi”, a anunţat el într-un comunicat.

”Aceste persoane sunt pe atât de experimentate şi testate în criză, pe cât sunt de novatoare şi imaginative”, apreciază el.

JOHN KERRY, EMISAR SPECIAL ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA MODIFICĂRILOR CLIMATICE

Fostul secretar de Stat al lui Barack Obama John Kerry, în vârstă de 76 de ani, urmează să fie emisarul special al preşedintelui american în lupta împotriva modificărilor climatice, un semn al importanţei pe care Biden o acordă acestui dosar.

În această calitate, Kerry urmează să facă parte din Consiliul Securităţii Naţionale (NSC) al Casei Albe. Astfel, pentru prima oară, un membru NSC va fi însărcinat în mod expres cu acest dosar, subliniază într-un comunicat echipa de tranziţie a lui Joe Biden.

Preşedintele-ales, care face din lupta împotriva modificărilor climatice una dintre priorităţile sale, s-a angajat ca Statele Unite să adere din nou la Acordul de la Paris, din care Donald Trump a scos Statele Unite.

Foarte implicat în lupta împotriva încălzirii globale, John Kerry a catalogat acest dosar ”arma de distrugere în masă cea mai redutabilă din lume”.

În postul-cheie de secretar de Stat l-a nominzalizat pe  Antony Blinken, în vârstă de 58 de ani, fostul număr doi la Departamentul de Stat în timpul lui Barack Obama şi unul dintre principalii consilieri în diplomaţie ai lui Joe Biden.

Un aprig susţinător al multilateralismului, "Tony" Blinken urmează să atace în primul rând dosarul nuclear iranian şi întoarcerea Statelor Unite în Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale.

După înfrângerea lui Hillary Clinton de către Donald Trump în 2016, Antony Blinken a devenit unul dintre fondatorii WestExec Advisors, un cabinet cu sediul la Washington care consiliază întreprinderi mari cu privire la riscuri geopolitice.

Originar din New York, el a lucrat ca avocat o scurtă perioadă de timp, după ce a studiat la Harvard, iar apoi a intrat în politică, la sfârşitul anilor '80. El a ajuns la Casa Albă, unde îi scria discursurile lui Bill Clinton şi ca membru al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC).

În administraţia Obama, Antony Blinken a acţionat în vederea limitării desfăşurării militarilor americani la un număr mic de oameni. El declarat anul trecut pentru reuters că Donald Trump a afectat credibilitatea Statelor Unite prin retrgerea trupelor americane din Siria în 2019.

În cazul în care va ficonfirmat în Senat, el îi va succede lui Mike Pompeo, şeful diplomaţiei al lui Donald Trump.

Biden a desemnat alt colaborator apropiat - Jake Sullivan, în vârstă de 43 de ani, în postul de consilier al securităţii naţionale.

Linda Thomas-Greenfield, o diplomată afro-americană cu experienţă, în vârstă de 68 de ani, care a fost adjuncta secretarului de Stat însărcinată cu Africa, urmează să devină ambasadoarea Statelor Unite la ONU.

Linda Thomas-Greenfield şi Jake Sullivan au lucrat în aparatul diplomatic american în preşedinţia Obama, iar viitorul consilier în probleme de securitate naţională al lui Joe Biden a fost principalul consilier politic al lui Hillary Clinton în campania sa prezidenţială din 2016.

Fosta preşedintă a Fed Janet Yellen a fost nominalizată la conducerea Departamentului Trezoreriei.

Alejandro Mayorkas, născut în urmă cu 60 de ani la Havana, urmează să fie primul hispanic care să conducă Departamentul Securităţii Interne, care supervizează problemele în domeniul imigraţiei.

Acest fiu de refugiaţi anticastrişti, un fost procuror federal, cunoaşte bine departamentul, unde a fost adjunct al secretarului în perioada 2013-2016.

În cazul confirmării sale în funcţie, Alejandro Mayorkas va deveni primul secretar însărcinat cu Securitatea Internă născut în străinătate. Acest departament a fost înfiinţat după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001.

Joe Biden şi vicepreşedinta sa alasă Kamala Harris urmează să anunţe în mod oficial aceste nominalizări marţi, la Wilmington, fieful în Delaware al preşedintelui-ales.

UN GUVERN CARE SĂ REPREZINTE AMERICA

Joe Biden, care a promis un ”Guvern care să reprezinte America”, divers şi feminizat, continuă astfel să-şi instaleze echipa de tranziţie, în pofida multiplelor recursuri în justiţie ale avocaţilor lui Donald Trump.

Nicio îndoială nu există cu privire la faptul că democratul urmează să devină al 46-lea preşedinte al Statelor Unite la 20 ianuarie.

Însă aeste demersuri ale lui Trump îl împiedică pe preşedintele-ales, la peste două săptămâni de la alegerile prezidenţiale, să aibă acces la informaţii clasificate cu privire la probleme deosebit de sensibile privind securitatea Statelor Unite, aşa cum sunt uzanţele.

Biden nu a putut nici să înceapă să se coordoneze cu echipa lui Donald Trump în gestionarea pandemiei covid-19, care s-a soldat cu peste 256.000 de morţi în Statele Unite.

Joe Biden a obţinut peste 80 de milioane de voturi în acest scrutin, iar Donald Trump aproape 74 de milioane de voturi.

Însă preşedinţia americană se joacă printr-un sistem de mari electori, atribuiţi în fiecare stat.

Aceasta este de obicei o procedură care aproape merge de la sine. Însă certificarea rezultatelor alegerilor în statele-cheie a luat de această dată - din cauza unor acuzaţii nefondate cu privire la farude masive lansate dee către Donald Trump - o anvergură naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.