Naţiunile din grupul celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii (G20) sunt hotărâte să facă tot posibilul pentru a ţine sub control pandemia de Covid-19, dar avertizează, într-un proiect de comunicat, că redresarea economiei globale rămâne ”inegală, extrem de incertă şi supusă unor riscuri mari de scădere”, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aducerea sub control a pandemiei este esenţială pentru susţinerea redresării economiei mondiale, afirmă liderii G20 în proiectul de comunicat.

Declaraţia finală va fi publicată de liderii SUA, Chinei şi celorlalte state membre ale G20, după ce se vor întâlni sâmbătă prin videoconferinţă.

În proiect, liderii au notat că criza coronavirusului i-a lovit cel mai mult pe membrii cei mai vulnerabili ai societăţii şi că unele ţări ar putea avea nevoie de o relaxare a datoriilor, dincolo de îngheţarea temporară a plăţii acestora, care expiră în iunile 2021.

Liderii din G20 vor reanaliza dacă vor prelungi moratoriul, numit Debt Service Suspension Initiative (DSSI), pentru alte şase luni, în primăvara anului 2021, ei susţinând un cadru comun pentru gestionarea problemelor legate de datorii, care este sprijinit şi de creditorii oficiali din Clubul de la Paris.

”Suntem hotărâţi să continuăm să ne folosim de toate instrumntele de politici, atât timp cât va fi necesar, pentru a proteja vieţile oamenilor, locurile de muncă, veniturile acestora, pentru a susţine redresarea economiei mondiale şi creşterea rezistenţei sistemului financiar, protejându-ne şi de riscurile de scădere economică”, arată proiectul de comunicat.

Proiectul scoate în evidenţă importanţa ca creditorii şi împrumutaţii să crească transparenţa în privinţa datoriilor publice şi private, cerând creditorilor din sectorul privat să participe la efortul G20 de relaxare a datoriilor, într-o manieră comparabilă.

Liderii G20 şi-au exprimat şi sprijinul pentru ca FMI să analizeze instrumente suplimentare de susţinere a statelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.