Un exemplar al primei cărţi de benzi desenate în care a apărut Batman a fost adjudecat contra sumei de 1,5 milioane de dolari, devenind cel mai scump astfel de obiect cu celebrul personaj vândut vreodată, potrivit The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înaintea licitaţiei de joi de la Heritage Auctions, cel mai mare preţ obţinut pentru o ediţie Detective Comics a fost de 1,075 milioane de dolari, în urmă cu zece ani. Este vorba despre un exemplar al numărului 27 din 1939.

Copia Detective Comics No. 27 vândută acum este un nerestaurată, dar notată cu 7.0 privind calitatea certificată, fiind una dintre cele două existente în lume care au primit această clasificare.

Doar alte cinci cărţi de benzi desenate nerestaurate au primit o notă mai mare în istoria Certified Guaranty Company.

„Nu sunt deloc suprins de rezultat”, a spus Barry Sandoval, vicepreşedinte al Heritage Auctions. „În definitiv, este unul dintre cele mai bune exemplare pe care le puteţi vedea ale uneia dintre cele mai importante cărţi de benzi desenate publicate vreodată”.

Povestea artistului Bob Kane şi a scriitorului Bill Finger, „The Case of the Chemical Syndicate”, publicată în Detective Comics No. 27, l-a prezentat lumii pe Cavalerul negru.

În timp ce aceasta a fost cea mai scumpă carte de benzi desenate vândută vreodată la Heritage Auctions, recordul este deţinut de o copie Action Comics No. 1, notată cu 9.0 - prima apariţie a lui Superman - vândută pentru 3,2 milioane de dolari, în 2014, pe eBay.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.