Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, luni, că la licitaţia pentru pregătirea Autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov a fost depusă o singură ofertă, iar ”proiectanţii serioşi au stat deoparte”. Reprezentanţii organizaţiei consideră că acest lucru este cauzat de contractul complet debalansat, erori şi neconcordanţe în documentaţie şi valoarea estimată foarte mică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La licitaţia pentru pregătirea Autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov proiectanţii serioşi au stat deoparte, fiind depusă o singură ofertă. Principalele cauze: contractul complet debalansat, numeroasele erori şi neconcordanţe din documentaţie, valoarea estimată foarte mică sau modalitatea de plată doar la finalul serviciilor prestate. În cadrul solicitărilor de clarificări din partea celor interesaţi, aceştia au ridicat problema valorii estimate de CNAIR pentru acest contract extrem de complex (57 milioane lei), sub 1% din valoarea investiţiei”, a transmis, luni, Asociaţia Pro Infrastructură.

Potrivit organizaţiei, pentru o pregătire temeinică în special pentru o autostradă montană, cele mai bune practici vorbesc despre procente de 3-5%.

”În plus, Compania de Drumuri a omis să includă formularele financiare pentru studiile geotehnice la tunele, nefiind clar dacă aceste sume consistente au fost incluse sau nu în valoarea estimată. De asemenea, prevederile contractuale sunt extrem de avantajoase pentru CNAIR şi dezavantajoase pentru ofertanţi. Compania de Drumuri va putea solicita studii suplimentare la discreţie, va putea opri în orice moment plăţile în funcţie de finanţarea de la bugetul de stat, va putea modifica, suspenda şi rezilia contractul după bunul plac, în timp ce proiectantul nu va avea parte de aceleaşi pârghii contractuale în cazul în care CNAIR nu îşi face treaba, neavând posilibilitatea de a solicita daune financiare. Plăţile se vor face doar la finalizarea studiilor de teren, geotehnice, de fezabilitate, a acordului de mediu sau proiectului tehnic. Cu alte cuvinte, prestatorii vor trebui să vină de acasă cu zeci de milioane de lei până să fie plătiţi (dacă vor fi plătiţi, existând şi posibilitatea ca statul să nu bugeteze respectivele sume)”, a mai precizat organizaţia.

Reprezentanţii Pro Infrastructură consideră că, ”deşi CNAIR ar fi avut ocazia să repare multe dintre aceste neajunsuri prin răspunsurile clarificări, a decis să nu o facă, motivând că este perfect normal ca prevederile contractuale să îi avantajeze”.

”Concluzia este previzibilă şi în acelaşi timp tristă: competiţia sănătoasă a fost anulată, iar singurul ofertant, Consitrans, este recunoscut pentru marile probleme în a livra proiecte de calitate şi la timp (spre exemplu A7 Ploieşti-Bacău sau A13 Sibiu-Făgăraş)”, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastrcutură.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.