Donald Trump a obţinut majoritatea voturilor sale în peste 90% dintre cele 376 de comitate americane care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de covid-19 la numărul de locuitori, relatează Yahoo News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Statele din Midwest - foarte afectate de pandemia covid-19 - au votat larg, într-un paradox elocvent, cu Donald Trump.

Potrivit agenţiei americane de presă Associated Press (AP), majoritatea acestor comitate se află în Montana, North Dakota, South Dakota, Nebraska, Kansas, Iowa şi Wisconsin.

Este vorba despre regiuni în care purtarea măştii de protecţie şi distanţarea socială au fost slab acceptate şi puţin încurajate de către administraţiile locale.

Libertatea - valoarea centrală a SUA - ar fi, în opinia acestor locuitori, ameninţată de virus şi de măsurile restrictive susţinute de către democraţi.

”Trăim un adevărat atentat la adresa libertăţii oamenilor, prin acapararea de către Guvern şi haosul pe care-l vedem zilnic”, îşi exprimă indignarea o republicană în vârstă de 25 de ani, originară din Phoenix, Michaela Lane, o susţinătoare a lui Trump.

Acesta este un punct de vedere larg apărat de către preşedintele în exerciţiu şi administraţia sa - care au minimalizat în numeroase rânduri ameninţarea, fără să îndepărteze totodată posibilitatea unei favorizări a imunităţii colective.

Trump, care s-a îmbolnăvit de covid-19, o boală cu efecte îngriojorătoare, şi-a scos masca imediat ce s-a întors de la spital la Casa Albă, un exemplu care nu îndeamnă la vigilenţă.

Situaţia pandemiei este dramatică în Statele Unite, care au înregistrat 234 000 de morţi dn cauza covid-19 şi peste 9,6 milioane de îmbolnăviri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.