Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman afirmă, după ce a fost la Colectiv pentru a onora memoria victimelor, că nu trebuie să uităm mesajul „Corupţia ucide” şi că le datorăm acest lucru celor care au murit, celor care au fost răniţi, familiilor şi prietenilor îndoliaţi, precum şi generaţiilor viitoare, dând asigurări că că Statele Unite sunt partenerul lor de neclintit în crearea unei Românii lipsite de corupţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi, am vizitat locul tragediei de la Colectiv, pentru a onora memoria victimelor şi a mă ruga pentru cei aflaţi încă în suferinţă. Nu pot să îmi închipui prin ce trec familiile celor care au pierit, majoritatea în agonie teribilă”,  afirmă Zuckerman.

El afirmăcă am citit poveşti şi mărturii ale celor care au fost răniţi sau care încă duc o luptă zilnică.

”Deşi nu pot să şterg răul din trecut, pot să îi asigur că Statele Unite sunt partenerul lor de neclintit în crearea unei Românii lipsite de corupţie, conduse de un guvern transparent, care serveşte nevoile cetăţenilor săi. Nu trebuie să uităm mesajul „Corupţia ucide”; le datorăm acest lucru celor care au murit, celor care au fost răniţi, familiilor şi prietenilor îndoliaţi, precum şi generaţiilor viitoare”, a declarat Ambasadorul Adrian Zuckerman.

În seara de 30 octombrie 2015, un incendiu de proporţii a izbucnit din cauza unor artificii în clubul Colectiv, unde formaţia Goodbye to Gravity susţinea un concert. În urma acestei tragedii au murit 64 de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.