Grupul Exxon Mobil a anunţat joi că îşi va reduce forţa de muncă cu circa 15%, respectiv cu 14.000 de lucrători, măsură care va include o restructurare profundă pentru angajaţii din birourile din Statele Unite, din cauza impactului pandemiei de coronavirus asupra cererii de petrol, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Exxon şi alţi producători de petrol au redus deja cheltuielile în urma prăbuşirii cererii de petrol.

”Impactul Covid-19 asupra cererii pentru produsele Exxon Mobil a accentuat urgenţa măsurilor de eficientizare a activităţilor”, a anunţat compania într-un comunicat.

Aproximativ 14.000 de angajaţi la nivel mondial, respectiv 15% din total, şi-ar putea pierde locurile de muncă, între aceştia aflându-se şi contractori, a declarat purtătorul de cuvânt Casey Norton.

Acest lucru va avea loc prin restructurări, pensionări şi concedieri în funcţie de performanţe.

La sfârşitul anului trecut, Exxon avea aproximativ 88.300 de angajaţi, între care 13.300 de contractori.

Royal Dutch Shell şi BP au anunţat la rândul loc că vor renunţa la maximum 15% dintre angajaţi.

Chevron intenţionează să îşi reducă forţa de muncă cu 10%-15%, respectiv cu 4.500-6.750 de posturi. Alte 570 de locuri de muncă vor dispărea în cadrul preluării companiei Noble Energy.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.