Optsprezece cadre militare de la ISU Cluj au fost confirmate cu noul coronavirus, fiind vorba despre 12 angajaţi care lucrează în birouri şi de şase care intervin pe teren. Contacţii apropiaţi au fost testaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au transmis, miercuri, că în 26 octombrie au fost testate 42 de cadre militare angajate al ISU Cluj pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

"În urma testelor efectuate au fost detectate pozitiv 18 cadre militare, dintre care 12 cadre ocupă funcţii la reşedinţa unităţii, activitate la birou, şi 6 cadre ocupă funcţii la o subunitate I.S.U. Cluj. Persoanele depistate pozitiv au fost izolate, iar capacitatea operativă a inspectoratului nu este afectată", a arătat sursa citată.

Cele şase persoane care intervin pe teren sunt de la Detaşamentul 2 de Pompieri Cluj-Napoca. Totodată, persoanele care lucrează la sediu şi au fost confirmate cu COVID-19 activează la logistică, financiar, resurse umane.

"Au fost luate măsuri de protecţie, conform protocoalelor medicale. În acest sens, facem precizarea că după primirea rezultatului care indică infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice şi a Direcţiei de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi (conform definiţiei de caz). Ulterior, au fost dispuse măsuri pentru izolarea acestora la domiciliu, cu menţinerea unui contact telefonic permanent, prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul instituţiei", au arătat reprezentanţii ISU Cluj.

Aceştia au menţionat că, de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecţia personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea ISU Cluj au fost luate măsuri pentru dezinfecţia şi igienizarea spaţiilor, precum şi a suprafeţelor care sunt atinse frecvent.

"Manifestăm o preocupare deosebita pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce priveşte echiparea corespunzătoare a personalului şi decontaminarea după fiecare intervenţie, atât a personalului, cât şi a tehnicii de intervenţie. Asigurăm cetăţenii că această situaţie nu afectează capacitatea operaţională, iar solicitările venite din partea populaţiei pot fi acoperite in mod eficient", a precizat ISU Cluj.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.