Un bărbat este cercetat de procurorii braşoveni după ce s-a prezentat ca poliţist unei persoane aflate în autoizolare şi i-a cerut acesteia bani, afirmând că poate interveni pe lângă funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică ca aceştia să nu o sancţioneze pentru că a încălcat măsura.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorii au reţinut, luni, un bărbat, pentru tentativă la înşelăciune şi trafic de influenţă.
 
"Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2020, suspectul reţinut s-a prezentat în calitate de poliţist unei persoane aflată în autoizolare după care i-a solicitat o sumă de bani pentru a-şi trafica influenta asupra unor funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, pentru ca suspectul şi aceşti funcţionari să nu ia măsurile legale vizând încălcarea măsurilor de autoizolare de către acea persoană”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. 
 
Sursa citată a precizat că actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.