Asociaţia Pro Infrastructură susţine că este înregistrată ”o situaţie extrem de îngrijorătoare” pe şantierul Autostrăzii A3 Transilvania între Cheţani şi Câmpia Turzii, afirmând că firma constructoare ”este cvasi-inexistentă”, iar subcontractorii au plecat, fiind neplătiţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Situaţie extrem de îngrijorătoare pe şantierul Autostrăzii A3 Transilvania între Cheţani şi C.Turzii: constructorul Straco este cvasi-inexistent, iar subcontractorii neplătiţi au plecat sau sunt pe cale să o facă!!! Vedeţi filmarea aeriană cu jumătatea de lot pe care se lucrează între Hădăreni şi Cheţani”, afirmă reprezentanţii asociaţiei, care postează şi imagini ale şantierului.

 

Ei afirmă că, după deschiderea nodului rutier de la Cheţani, cei de la Straco au dispărut aproape în totalitate din şantier, iar subcontractorul pe partea de structuri Baxcom nu a fost plătit pentru lucrările executate şi a părăsit lucrarea.

În prezent doar subcontractorul pe partea de terasamente (Marcotim) mai este mobilizat, însă în lipsa plăţilor şi a aprovizionării cu materiale din partea Straco, în scurt timp va intra în incapacitate de a asigura consumabilele în şantier şi de a plăti salarii sau taxe, relatează asociaţia.

”Deşi vremea este încă prielnică pentru protejarea cu asfalt, rigole sau casiuri a celor 4-5 km de terasamente finalizate de Marcotim, în lipsa unei minime implicări din partea Antreprenorului aceste terasamente vor suferi degradări peste iarnă. Solicităm CNAIR de urgenţă să mobilizeze Antreprenorul acestei lucrări şi să introducă posibilitatea plăţii directe a subcontractorilor care duc greul şantierului. În caz contrar, în câteva săptămâni vom avea un şantier complet părăsit şi companii autohtone în pragul falimentului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.