Candidatul democrat Joe Biden l-a confundat, într-un interviu difuzat de postul NBC News luni, cu nouă zile înaintea alegerilor prezidenţiale, pe adversarul său, miliardarul newyorkez Donald Trump, cu un anumit George fără să fie clar dacă se referea la George W. Bush, fostul preşedinte american din perioada 2001-2009 sau latatăl acestuia, George H. W. Bush, care a condus Statele Unite din 1989 în 1993, relatează BFMTV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ce fel de ţară vom fi? Încă patru ani cu George, ah, George... Dacă Trump este reales, ne vom afla într-o poziţie dificilă”, a declarat el, corectându-se în mijlocul frazei.

”CARTEL FAKE NEWS”

Câteva minute mai târziu, Donald Trump a reacţionat, pe Twitter.

Preşedintele republican în exerciţiu critică faptul că fragmentul nu a fost preluat de numeroase publicaţii.

Această secvenţă nu a fost difuzată de postul ABC News şi nici de postul CBS News.

”Joe Biden m-a numit George ieri. El nu-şi aminteşte prenumele meu. A fost ajutat puţin de prezentator, pentru a reveni în interviu. Cartelul Fake News a făcut ore suplimentare pentru a-l acoperi”, a scris Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.