Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama Joe Biden a recunoscut în ultima dezbatere televizată cu Donald Trump existenţa unui ”rasism instituţional” în Statele Unite şi a îndemnat ”să ne ridicăm la înălţimea principiilor noastre”, în subiectul care cristalizează tensiunile în ţară - problema rasistă, una dintre numeroasele teme abordate în dezbatere, alături de amestecul străin, corupţie sau pandemia covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CONTROALELE POLIŢIEI

Moderatoarea dezbaterii, jurnalista Kristen Welker de la NBC Newsl, a intodus subiectul întrebându-i pe cei doi candidaţi despre "the talk".

O experise necunoscută în alte ţări, ea desemnează potrivit The New York Times (NYT), ”o discuţie” pe care părinţii afroamericani trebuie să o poarte cu copiii lor,pentru a-i învăţa să se poarte bine în timpul controalelor poliţiei.

Presa americană scrie că această practică s-ar fi răspândit în ultimele luni, după multiplicarea violenţelor poliţiei, cauzate înre altele de moartea afroamericanului George Floyd, după ce un poliţist alb l-a ţinut imobilizat cu genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute la 25 mai.

Expresia a căpătat atât de multă importanţă în Statele Unite, încât a devenit un fel de ritual al trecerii copiilor aformaericani la vârsta adultă.

Ea este evocată, de asemenea, pe site-ul UNICEF.

”DA, DOMNULE”, ”NU, DOMNULE”

Joe Biden consideră că, în această privinţă, există un adevărat dezechilibru în ţară.

”Eu nu a trebuit să-i spun niciodată fetei mele, dacă este oprită în maşină, să ţină mâinile pe volan sau să nu caute în torpedou, pentru a nu fi împuşcată”.

”Părinţii de culoare, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci, trebuie să-şi pună copiii în gardă. Când mergi pe stradă, nu purta hanorac. Dacă eşti arestat, răspunde simplu cu «da, domnule», «nu, domnule» şi ţine mâinile pe volan”.

LINCOLN

Donald Trump a declarat că ”înţelege” gravitatea situaţiei cu privire la "the talk", după care a sărit repede la o lege din 1994, promovată de Joe Biden, care a multiplicat încarcerarea afroamericanilor în mai multe state.

În general, Donald Trump a rămas mai evaziv în subiectul tensiunilor rasiste.

El este ”persoana cea mai puţin rasistă din lume”, a spus el şi a dat asigurări că este unul dintre preşedinţii care a acţionat cel mai mult în favoarea aforamericanilor, ”cu excepţia lui Abraham Lincoln".

”Eu am pus în aplicare reforme ale justiţie penale, reforme în închisori, am avut grijă de persoanele de culoare în universităţi şi şcoli... Sunt persoana cea mai puţin rasistă”, a spus  el.

”Abraham Lincoln era cel mai puţin rasist. El este cel mai rasist. El a aţâşat tensiunile. El a vorbit despre violatori mexicani. El i-a calomniat pe musulmani, iranieni. El a clomniat toată lumea”, i-a replicat scurt Joe Biden.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.