Ordonanţa de Guvern referitoare la bolnavii asimptomatici sau cu simptome uşoare prevede că aceştia vor fi monitorizaţi de către medicii de familie ”dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii este redus”. Concediile medicale pentru aceste persoane vor fi emise tot de către medicii de familie, la fel şi pentru persoanele care s-au aflat în izolare. Medicii de familie vor primi 105 lei pentru fiecare caz monitorizat, în baza unui contract civil ce urmează a fi încheiat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Ministerul Sănătăţii a transmis, ulterior, noi precizări cu privire la procedurile care trebuie urmate:

PERSOANELE CARE PREZINTA SIMPTOME SPECIFICE  COVID -19 rămân la domiciliu până la primirea rezultatului testului care confirmă sau infirmă diagnosticul de COVID-19.

În cazul în care DIAGNOSTICUL ESTE INFIRMAT,  pacientul va primi de la medicul de familie concediu medical până la remediarea problemelor de sănătate.

În cazul în care testarea confirma că PERSOANA ESTE INFECTATA CU COVID-19, dar nu prezintă simptome sau manifestă o formă uşoară a  bolii, poate rămâne izolată la domiciliu, în monitorizarea medicului de familie, fără a mai fi necesară evaluarea unui medic specialist şi va primi concediu medical de la medicul de familie.

PERSOANELE FĂRĂ SIMPTOME CARE SE TESTEAZĂ, iar testul este pozitiv, de asemenea, pot rămâne în monitorizarea medicului de familie, care le acordă concediu medical pentru perioada de izolare.

Persoanele pentru care DSP instituie MĂSURA CARANTINĂRII (contact direct cu personă infectată sau vine din zona rosie) vor primi concediu medical de carantinare de la medicul de familie, în baza deciziei DSP.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă prin care se asigură accesul la îngrijiri şi concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19 şi  infectate cu COVID-19, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale. Actul normativ aprobat de Guvern modifică şi completează Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia prin decizii ale direcţiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigaţii paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiţiei de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare.

”Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Persoanele  au obligaţia informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situaţia în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată”, a mai transmsi MInisterul Sănătăţii.

Instituţia a precizat că medicii de familie  vor asigura  monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor până la confirmarea infecţiei cu o boală infectocontagioasă, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiţiei de caz.

”Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi  încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie îşi desfăşoară activitatea cu casa de asigurări de sănătate. Finanţarea serviciilor de monitorizare, se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, a mai transmis MInisterul Sănătăţii.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.
Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigaţiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcţia de sănătate publică şi pentru perioada înscrisă în acesta.

De asemenea, pentru persoanele pentru care direcţiile de sănătate publică au emis documente prin care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă.

Prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS urmează să se stabilească modelul de contract, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile de raportare, validare şi modalitatea de plată.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.