Actorul Joaquin Phoenix va interpreta rolul împăratului Napoleon într-un film regizat de Ridley Scott, care tocmai a încheiat producţia „The Last Duel”, cu Ben Affleck, Matt Damon, Adam Driver şi Jodie Comer în distribuţie, informează Deadline.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Kitbag”, proiectul cu Phoenix, va fi produs pentru 20th Century Studios, cu care regizorul, prin compania sa Scott Free, a colaborat şi la „The Last Duel”, producţie realizată în Irlanda.

Pentru „Kitbag”, Scott l-a ales pe David Scarpa, cu care a colaborat pentru „All the Money in the World”, să realizeze scenariul.

Filmul va fi produs de Scott şi Kevin Walsh pentru Scott Free.

Lungmetrajul este o privire personală asupra originilor lui Napoleon şi asupra ascensiunii sale rapide, prin prisma relaţiilor lui deseori volatile cu soţia şi iubita Josephine. Intenţia este de a capta bătăliile celebre ale lui Napoleon, ambiţia şi mintea lui strategică uimitoare ca lider militar şi vizionar în război.

Ridley Scott urmează să înceapă, în luna martie 2021, în Italia, producţia pentru drama „Gucci”, pentru MGM, în care vor juca Lady Gaga, Robert De Niro, Al Pacino, Adam Driver şi Jared Leto. Scott şi Giannina Scott sunt producători.

Cineastul plănuieşte ca, ulterior, să înceapă lucrul la „Kitbag”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.