Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că cei patru deputaţi social-democraţi care au iniţiat proiectul care modifică accesul liber la informaţiile publice şi care spune că instituţiile pot refuza motiva să ofere informaţii dacă sunt cerute cu rea-credinţă şi-au retras semnăturile de pe propunerea legislativă. „Nu o considerăm o prioritate în acest moment”, a completat Grindeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu o considerăm o prioritate în acest moment. Parlamentarii PSD şi-au retras semnătura de pe acea iniţiativă. Înţeleg că explicaţia este de volum de muncă al aleşilor. Eu cred că forma în care a fost propusă nu e cea potrivită. Înţeleg că nu doar PSD şi-a pus semnătura. E o iniţiativă semnată şi de liderul deputaţilor PNL, domnul Florin Roman. Cert este că în acest moment parlamentarii PSD şi-au retras semnătura, astfel încât forma propusă să nu mai aibă susţinerea noastră. Discuţiile ulterioare o să le vedem, dar această formă nu este considerată o prioritate legislativă”, a afirmat Sorin Grindeanu într-o conferinţă de presă susţinută vineri la sediul partidului.

Patru deputaţi PSD Cladiu-Augustin Ilişanu, Vlad Bonteaz, Eliza-Mădălina Ştefănescu, George-Gabriel Vişan au depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede că instituţiile publice pot refuza motivat comunicarea informaţiilorr, dacă acestea sunt solicitate cu rea-credinţă.

Liderul deputaţilor PNL Florin Roman semnase propunerea legislativă ca iniţiator însă vineri a anunţat că îşi va retrage semnătura şi a precizat că PNL nu va vota acest proiect care modifică Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public.

Încă o prevedere a proiectului introduce obligaţia plăţii unei taxe de către persoana care solicită informaţiile de la instituţia publică. Taxa va fi plătită chiar dacă solicitantul primeşte documentele online şi cuantumul taxei e decis prin hotărârea consiliului local.

În forma în vigoare a legii este plătită doar xeroxarea documentelor, dacă cererea informaţiilor publice de la instituţia respectivă necesită copierea unor hârtii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.