Biblioteca video National Geographic, un serviciu de conţinut TV premium, a fost lansată, în premieră în România, pe aplicaţia Focus Sat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua bibliotecă video National Geographic oferă o selecţie amplă de filme şi seriale documentare de tip edutainment, care combină componenta educaţională a procesului de învăţare cu distracţia. Teme moderne, dar şi clasice sunt explorate pe fundalul unor imagini impresionante. Clienţii care activează aplicaţia Focus Sat au acum acces la această colecţie a celor mai bune documentare de la National Geographic şi National Geographic Wild.

Clienţii Focus Sat pot alege să vizioneze din mai multe teme de interes care includ natura, spaţiul, istoria, ştiinţa şi tehnologia, dezastrele naturale, dintr-un portofoliu de 500 de titluri (care includ şi format 4K) dintre cele disponibile pe National Geographic.

National Geographic Partners LLC (NGP), un joint venture între Disney şi National Geographic Society, furnizează la nivel mondial conţinut premium dedicat ştiinţei, aventurii şi explorării prin intermediul unui portofoliu media extrem de variat. NGP combină canalele TV internaţionale National Geographic (National Geographic Channel, Nat Geo Wild, Nat Geo Mundo, Nat Geo People) cu oferta National Geographic, orientată către consumatorii media şi care include revistele National Geographic; studiourile National Geographic; platformele media digital şi social; cărţi; hărţi; media dedicate copiilor; precum şi activităţi conexe gen călătorii, evenimente internaţionale, vânzări de arhivă, licenţiere şi e-commerce.

Focus Sat, primul furnizor de servicii de televiziune digitală prin satelit din România, a fost lansat în România în 2004.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.