Tinerii sănătoşi ar putea să nu fie vaccinaţi pentru noul coronavirus înainte de 2022, în condiţiile în care autorităţile din domeniul sănătăţii se concentrează mai întâi pe imunizarea persoanelor vârstnice şi vulnerabile, au declarat miercuri oficiali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul şef al OMS, a spus că lucrătorii din sectorul medical, cei din sectoarele esenţiale şi vârstnicii vor primi primii vaccinul, dar că detaliile referitoare la priorităţi sunt încă stabilite de OMS şi grupurile sale consultative. Şi, desigur, un vaccin pentru noul coronavirus trebuie mai întâi să fie declarat sigur şi eficace de către OMS, Uniunea Europeană sau Statele Unite.

”Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa”, a spus Swaminathan.

Ea a adăugat că lumea va avea, sperăm, cel puţin un vaccin sigur şi eficace până în 2021, dar acesta va fi disponibil în ”cantităţi limitate”. Grupul consultativ strategic de experţi în imunizare al OMS, sau SAGE, a publicat recent orientări pentru ţări cu privire la modul de stabilire a prioritizării diferitelor grupuri de oameni.

Mai mult de 10 vaccinuri împotriva coronavirusului, din întreaga lume, se află în studii clinice de fază finală, a spus Swaminathan, adăugând că, pe măsură ce diferite vaccinuri pot primi aprobarea pentru a fi distribuite, SAGE va publica îndrumări cu privire la populaţiile pentru care este cel mai potrivit vaccinul şi cum să fie distribuit.

”Majoritatea oamenilor sunt de acord că va începe cu lucrătorii din domeniul sănătăţii şi lucrătorii din prima linie, dar chiar şi atunci trebuie să definit care dintre aceştia prezintă cel mai mare risc şi apoi vârstnicii şi aşa mai departe”, a spus Swaminathan.

”Vor exista o mulţime de îndrumări, dar cred că o persoană obişnuită, un tânăr sănătos ar putea fi nevoit să aştepte până în 2022 pentru a obţine un vaccin”.

La fel ca OMS, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA se pregătesc să acorde prioritate anumitor comunităţi cu risc pentru distribuirea vaccinurilor.

Dar situaţia din SUA va arăta probabil foarte diferit de cea a OMS. SUA şi-au asigurat în mod independent sute de milioane de doze de vaccinuri de la şase companii care au vaccinuri în dezvoltare.

Ooficiali de rang înalt din domeniul sănătăţii din SUA au declarat că ţara ar putea avea suficiente doze pentru a vaccina fiecare american până în primăvara anului 2021, fiind posibilă o distribuţie limitată pentru grupurile prioritare chiar din acest an.

Înalţi oficiali ai OMS au avertizat naţiunile împotriva asigurării dozelor de vaccin pentru propriii lor cetăţeni, precum au făcut-o SUA şi China, ceea ce directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a numit ”naţionalismul vaccinului”.

În schimb, OMS a lansat programul COVAX pentru a garanta accesul echitabil la aprovizionarea cu doze de vaccin pentru întreaga lume. Peste 170 de ţări, inclusiv China şi Regatul Unit, au investit în acest program, care dispersează riscurile şi beneficiile potenţiale ale dezvoltării vaccinului între membrii săi.

”Trebuie să ne asigurăm că îi vaccinăm pe cei cu cel mai mare risc în fiecare ţară, înainte de a vaccina pe toată lumea din câteva ţări”, a declarat miercuri dr. Maria Van Kerkhove, şefa diviziei pentru boli emergente şi zoonoză a OMS.

Orice plan de distribuire a vaccinului este, desigur, condiţionat de un vaccin care este atât sigur, cât şi eficace.

 Comentariile OMS vin la câteva zile după ce Johnson & Johnson a anunţat o pauză în studiul aflat în stadiu final pentru un vaccin, din motive de siguranţă. Iar un studiu clinic în fază finală al AstraZeneca rămâne în aşteptare în SUA, după ce luna trecută a fost oprit după o reacţie adversă puternică la un pacient înrolat în cercetare.

Astfel de pauze în studiile clinice nu sunt neobişnuite, spun oficialii din domeniul sănătăţii, şi indică faptul că agenţiile de reglementare iau măsurile de siguranţă adecvate în dezvoltarea vaccinurilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.