Trei cadre medicale care au murit din cauza COVID-19 au fost decorate post-mortem de către mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, la finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan a decorat post-mortem trei cadre medicale care şi-au pierdut viaţa în lupta pentru vindecarea celor infectaţi cu noul coronavirus.

Astfel, au primit Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Mariana Andrioaie, medic specialist medicină internă şi fost director al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati” din Botoşani, Virginica Nistor, asistentă medicală la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei din Piatra Neamţ, şi Tatiana Costin, infirmieră la spitalul din municipiul Bacău.

Pe scena amenajată în faţa catedralei au urcat reprezentanţi ai familiilor, care au primit distincţia.

Medicul Mariana Andrioaie, născută pe 22 august 1952, şi-a desfăşurat întreaga activitate (peste 40 de ani) în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani.

A ieşit la pensie în anul 2017, însă şi-a prelungit contractul de muncă în cadrul spitalului din cauza deficitului de medici. De la începutul epidemiei a fost în prima linie de triaj, fiind primul medic din cadrul spitalului care a insistat ca tânăra de 27 de ani, diagnosticată ulterior cu COVID-19, considerată cazul zero în Moldova, să fie testată pentru această boală. După ce a avut contact cu tânăra menţionată, a stat în izolare două săptămâni, testul ieşind atunci negativ. După ce a ieşit din izolare, medicul Mariana Andrioaie a dorit să-şi ajute colegii şi s-a întors la spital, reluându-şi gărzile. Ultima gardă a avut-o în Vinerea Mare. În data de 19 aprilie 2020 a fost internată în Secţia de Boli Infecţioase din Botoşani, fiind testată pozitiv pentru virusul COVID-19, iar în 24 aprilie a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, starea acesteia agravându-se. În 27 aprilie a decedat.

Sfânta Liturghie a fost fost oficiată de câţiva preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul religios a avut loc miercuri pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei.

Nu au fost prezenţi ierarhi din străinătate sau din alte zone din ţară la acest eveniment, ci doar din regiunea Moldovei.

La slujbă au asistat câteva sute de persoane, în faţa scenei fiind amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt. În zonă sunt amplasate şi ecrane gigant, pe care credincioşii au putut urmări Sfânta Liturghie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.