Aproximativ 1.300 dintre cele peste 1.500 de litigii au fost soluţionate în România în cei 5 ani de existenţă centrului de soluţionare alternativă a disputelor dintre clienţi şi comercianţi din sectorul financiar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (CSALB) este o entitate care a luat naştere în septembrie 2015, ca urmare a unei directive europene, ce are scopul de a media litigiile dintre clienţi şi bănci sau instituiţii financiare nebancare (IFN). Procedura, care este gratuită, poate să dureze cel mult 3 luni, însă negocierile pot fi finalizate cu succes şi într-o singură zi.

Prin intermediul celor 19 conciliatori licenţiaţi în drept şi specializaţi în domeniul financiar, cu care colaborează, CSALB a reuşit să obţină beneficii în valoare de 3.5 milioane de euro pentru clienţii români:

  • Recordul valoric al unui beneficiu obţinut este de 298.000 de lei
  • 16% dintre cererile depuse pretind reducerea sau eliminarea comisioanelor
  • În 2020 s-au finalizat 223 dintre negocieri cu succes şi 51 fără rezultat
  • 65% dintre negocieri au eşuat din cauza refuzului venit din partea clienţilor
  • Numai în 25% dintre cazuri, băncile au refuzat propunerea conciliatorilor.

Specialiştii preconizează că numărul cererilor depuse pe site-ul CSALB a crescut exponenţial în ultimii 4 ani, iar în 2020 se vor primi de 10 ori mai multe cereri decât în anul 2016. Acest lucru a fost cauzat într-o bună măsură de pandemia cu coronavirus. În prima săptămână de după încetarea stării de urgenţă, CSALB a primit nu mai puţin de 122 de cereri, de 3 ori mai multe decât media de 41 de cereri de negociere pe săptămână.

IFN-urile vor fi din ce în ce mai deschise către negociere, spun specialiştii

Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB, a semnalat faptul că instituţiile care acordă credite nebancare trebuie să se acomodeze rapid cu procedura de conciliere pentru a rămâne competitive în comparaţie cu băncile:

„Ne aşteptăm ca IFN-urile să devină cel puţin la fel de receptive precum băncile în acceptarea cererilor de negociere trimise de consumatori. Ţinând cont că IFN-urile şi băncile activează pe aceeaşi piaţă a serviciilor financiare, putem spune că instituţiile financiare nebancare vor avea un dezavantaj concurenţial dacă nu se vor îndrepta către rezolvarea amiabilă a nemulţumirilor semnalate de consumatori”, a declarat Alexandru Păunescu.

Alegerea unui credit nebancar poate reprezenta o adevărată bătaie de cap pentru consumatori, mai ales dacă aceştia nu sunt bine informaţi. De aceea, specialiştii le recomandă clienţilor să se documenteze bine în prealabil şi eventual să acceseze o platformă online dedicată comparaţiei pentru numeroasele instituţii de credite rapide care sunt autorizate în România. Importantă este şi răsfoirea recenziilor şi evaluarea rating-ului de care beneficiază finanţatorii care activează în ţara noastră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.