Marcel Ciolacu a precizat că, în opinia sa, este inportună prezenţa lui Mitică Dragomir pe lista consilierilor generali. Liderul PSD a adăugat că pentru alegerile parlamentare au fost propuneri să se regăsească şi candidaţi ai PSD la alegerile locale. Acesta a mai spus că în interiorul PSD vor fi luate decizii, săptămâna viitoare, privind lista candidaţilor la alegerile generale din 6 decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu consider că e inoportună prezenţa domnului Mitică Dragomir pe lista de consilieri generali. Am înţeles că domni Petre Roman, Daniel Pancu şi Cornel Dinu. Haide să nu transformăm această discuţie între persoane şi nume. Tehnic e decizia organizaţiei Sectorul 3. Eu, Marcel Ciolacu consider că Mitică Dragomir să fie reprezentant în consiliul general a Capitalei. Eu vă spun discuţia mea între preşedintele organizaţiei Sectorului 3, la care a asistat şi doamna Firea”, a declarat Marcel Ciolacu vineri la sediul PSD. 

El a adăugat că au fost stabilite criteriile pentru candidaturile la parlamentare, iar săptămâna viitoare PSD va lua o decizie privind listele.

„Am stabilit criteriile. Urmează ca săptămâna viittoare în interiorul PSD să luăm decizii (candidaţii la parlamentare – n.r.). Sunt propuneri în acest sens (candidaţii de la locale să se regăsească pe lista la parlamentare – n.r.)”, a explicat Ciolacu.

Întrebat despre o posibilă candidatură la parlamentare a lui Petre Roman, liderul PSD a răspuns: „Nimeni nu poate candida pe o listă pe partid fără să fie membru”.

„În termenul legal”, a adăugat Ciolacu, întrebat când va fi finalizată lista candidaţilor la alegeri.

Gabriela Firea a anunţat că Petre Roman, Cornel Dinu, Daniel Pancu şi Sorin Ilieşiu au contactat-o şi i-au spus că se retrag de pe lista de consilieri generali, în contextul în care aceasta nu a fost aleasă pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. „Practic pe noua listă vor figura colegii care erau sub linie, deci de la 21 în jos”, a adăugat Firea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.