Gabriela Firea a anunţat că Petre Roman, Cornel Dinu, Daniel Pancu şi Sorin Ilieşiu au contactat-o şi i-au spus că se retrag de pe lista de consilieri generali, în contextul în care aceasta nu a fost aleasă pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. „Practic pe noua listă vor figura colegii care erau sub linie, deci de la 21 în jos”, a adăugat Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Domnul Petre Roman, domnul Cornel Diniu şi domnul Pancu, precum şi domnul Ilieşiu, m-au sunat şi m-au anunţat că având în vedere faptul că au vrut să fie alături de noi în Consiliul General cu primarul general Gabriela Firea, în noua conjunctură s-au retras. Practic pe noua listă vor figura colegii care erau sub linie, deci de la 21 în jos. La momentul la care s-a întocmit această listă colegii noştri au spus că trebuie să fie reprezentanţi ai tuturor cluburile la nivel naţional şi în Bucureşti, deci Steaua, Dinamo şi Rapid. Aceasta a fost gândirea la acel moment – să nu supărăm nicio galerie. Iată că nu am supărat nicio galerie la acel moment, dar am supărat alte persoane”, a declarat Gabriela Firea vineri la sediul PSD. 

Pe 17 august, Gabriela Firea, a depus lista de candidaţi PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe aceasta aflându-se, între alţii, fostul premier Petre Roman, actriţa Monica Davidescu, Elisabeta Lipă, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Daniel Pancu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.