Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede prelungirea cu încă şase luni a suplimentării cu 2.000 a numărului de posturi pentru personal contractual necesar în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi serviciilor de ambulanţă şi Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministerul Sănătăţii anunţă că Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. 
 
Conform actului normativ, se prelungeşte încă şase luni măsura de suplimentare a numărului de posturi pentru personal contractual necesar în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi serviciilor de ambulanţă şi Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
 
"Măsura este necesară având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de creşterea semnificativă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus pe teritoriul României, care duce şi la suplimentarea atribuţiilor personalului medical din cadrul direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de ambulanţă în această perioadă", arată MS.
 
Astfel,  începând din 12 octombrie 2020, pe o perioadă de 6 luni, numărul maxim de posturi din direcţiile de sănătate publică şi serviciile de ambulanţă se suplimentează cu 2.000 de posturi, din care:
 
1)    1.000 de posturi pentru direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
 
2)    1.000 de posturi pentru serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.