Fostul consilier în probleme de securitate naţională al lui Donald Trump John Bolton afirmă că miliardarul nu-l respectă pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi anunţă că nu va vota, pentru prima oară în viaţa sa, cu candidatul republican în alegerile prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru prima oară în viaţa mea de adult şi în viaţa mea politică nu am să votez cu candidatul republican”, declară la postul de radio francez France Inter Bolton, care-l atacă pe fostul său şef cu ocazia apariţiei cărţii sale de memorii, în care-şi povesteşte necazurile experienţei cu un preşedinte pe care-l cataloghează drept un ”megaloman”, un ”amator” şi un ”ignorant”.

 

”Trump nu vrea să înveţe, o spune el însuţi”, afirmă fostul consilier care prezintă un Trump care refuză să citească notele prezentate şi să asculte sfaturile propuse.

Bolton îşi ilustrează afirmaţiile cu o anecdotă, povestind că a rămas stupefiat atunci când a înţeles, în toiul unei reuniuni cu consilieri ai fostului premier britanic Theresa May că Donald Trump nu ştia că Regatul Unit este dotat cu arma nucleară.

”El crede că poate rezolva crizele internaţionale numai prin forţa relaţiilor sale persoanle pe care le întreţine. Macron a muncit dur pentru a stabili o relaţie personală cu Trump, dar cred că Trump nu-l respectă pe Macron”, mai povesteşte fostul consilier la Casa Albă.

”Cred că el crede că lumea este împărţită în două categorii: câştigătorii şi perdanţii. Există întotdeauna o persoană care câştigă, iar aceasta este Donald Trump. În ochii săi, toţi ceilalţi sunt perdanţi”, rezumă el.

Această aroganţă este vizibilă în modul în care a gestionat criza covid-19, căruia refuză să-i vadă pericolul.

”El refuza să recunoască faptul că există o ameninţare. Nu voia să audă nimic”, povesteşte el.

”Eşecul său în a acţiona rapid a gravat situaţia şi mai mult. Dispreţul său faţă de recomandările sanitare ne-a adus în situaţia în care ne aflăm”, constată el.

Acest republican conservator, adeputul unei linii agresive faţă de inamicii Statelor Unite, denunţă acest ”OZN” al politicii americane care, în opinia sa, are ca măsură numai propria persoană.

”Donald Trump nu este un conservator. El nu e nici liberal. Nu e nimic altceva decât Donald Trump. dar, filosofic vorbind, el nu este republican”, consideră Bolton.

El anunţă că nu va vota cu Trump la 3 noiembrie.

Însă nu va vota nici cu rivalul său democrat Joe Biden, spune el.

”În ziua alegerilor, indiferent care va fi rezultatul, eu voi fi nefericit”, conchide Bolton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.