Mai multe persoane din Baloteşti, judeţul Ilfov, sunt cercetate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, după un scandal în care trei maşini au fos distruse. Conflictul a fost aplanat de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 02 octombrie a.c., poliţiştii oraşului Otopeni au fost sesizaţi de către  o femeie cu privire la faptul că în timp ce se afla în Oraşul Otopeni,  pe fondul unui conflict mai vechi concubinul ei a fost agresat fizic de un alt bărbat. La faţa locului s-au deplasat 3 echipaje de poliţie din oraşul Otopeni, pentru efectuarea de activităţi specifice şi luarea măsurilor legale”, a transmis, luni, IPJ Ilfov.

Sursa citată a rpecizat că, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că faptele sesizate nu se confirmă, cei doi bărbaţi având o discuţie în contradictoriu.

”De asemenea, la data de 03 octombrie, a.c,  în jurul orei 18:50, aceeaşi unitate de poliţie a fost sesizată prin apel 112, de o altă femeie din Baloteşti cu privire la faptul că mai multe persoane o ameninţă şi intenţionează să intre în curtea sa. Având în vedere că în cauză erau implicate familiile persoanelor ce au făcut obiectul sesizării din data de 02 octombrie a.c.,  poliţiştii ilfoveni împreună cu echipe de luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale, jandarmi şi poliţişti locali au  intervenit promt, fără ca situaţia să degenereze”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au identificat la adresa în cauză mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 67 de ani, care au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Otopeni pentru continuarea verificărilor.

De asemenea, din verificări s-a stabilit faptul că  3 autoturisme au fost avariate, acestea aparţinând unora dintre persoanele aflate la faţa locului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care cercetările sunt continuate sub aspctul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, urmărirea penală fiind sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.