Twitter a anunţat că îi va suspenda pe utilizatorii platformei care îşi exprimă dorinţa ca preşedintele Donald Trump să moară de Covid-19, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Platforma de socializare a amintit de o politică în vigoare din aprilie. Politicile impuse de Twitter permit suspendarea unui "comportament abuziv", inclusiv când cineva postează "conţinut cu îndemn clar, dorinţă de moarte, care aduce daune grave unui individ".  

"Speranţa ca cineva să moară ca urmare a unei boli" este un exemplu specific în aceste linii directoare privind comportamentul utilizatorilor. 

Conţinuturi negative au apărut pe reţelele de socializare ca urmare a anunţului că Trump s-a îmbolnăvit de coronavirus. 

Hashtagurile recente sunt: "#TrumpHasCovid" şi "#CovidCaughtTrump". 

Mulţi utilizatori şi-au exprimat pe Twitter "gândurile şi rugăciunile" pentru preşedinte sau au celebrat "karma" - un termen care, de asemenea, a devenit modă, având în vedere comentariile recente pe care Trump le-a făcut batjocorindu-l pe fostul videpreşedinte Biden pentru că poartă mereu o mască.

Dar alţii au folosit Twitter pentru a-şi exprima speranţa că pandemia va duce la moartea preşedintelui. 

Trump este tratat în prezent la Centrul medical "Walter Reed", unde va urma mai multe tratamente, inclusiv unul experimental. 

Twitter a precizat că nu toate acţiunile vor fi îndreptate împotriva fiecărui mesaj negativ. "Prioritizăm eliminarea conţinutului atunci când acesta are un îndemn clar la acţiune care ar putea provoca daune din lumea reală", a precizat reprezentantul Twitter. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.