Bolnavii de covid-19 care poartă un segment de ADN de la omul de Neanderthal, moştenit printr-o încrucişare cu genomul uman în urmă cu 60.000 de ani, riscă mai multe complicaţii grave ale maladiei, potrivit unor cercetători, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Codificarea genetică moştenită de la acest văr îndepărtat al speciei umane, face aceste persoane purtătoare de trei ori mai susceptibile să aibă nevoie de o ”ventilare mecanică”, arată un studiu publicat miercuri în revista Nature.

”Este izbitor să se constate că moştenirea genetică a omului de Neanderthal are consecinţe atât de tragice în timpul actualei pandemii”, declară unul dintre coautori, Svante Paabo, directorul departamentului de genetică al Institutului german Max Planck pentru Evoluţie Antropologică.

Cercetătorii au conchis că omul modern şi omul de Neanderthal au moştenit acest fragment de genă de la un strămoş comun, în urmă cu aproximativ o jumătate de milion de ani, dar că este probabil ca el să fi intrat în genomul uman prin încrucişări de populaţii mai recent.

Aproximativ 16% dintre eurpeni poartă acest fragment ADN, dar şi aproape jumătate din populaţia Asiei de Sud - cea mai ridicată proporţie se înregistrează în Bangladesh (63%).

Segmentul de genă incriminat aproape că lipseşte din genomul locuitorilor Asiei de Est şi Africii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.