Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova deschide stagiunea 2020-2021 cu premiera spectacolului „Inimă şi alte preparate din carne” de Dan Coman, în regia lui Radu Afrim şi cu scenografia Irinei Moscu, sâmbătă, de la ora 19.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spectacolul se va juca în Sala „Amza Pellea”, iar publicul se va putea aşeza în sală în funcţie de noile norme impuse de pandemia coronavirus. De altfel, întregul concept al spectacolului a pornit de la situaţia neobişnuită trăită de toţi, din luna martie şi până în prezent.

Radu Afrim montează pentru a treia oară la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, după „Dacă am gândi cu voce tare”, de Adnan Lugonić, şi „Casa cu suricate”, de David Drábek.

Şi de această dată a ales să lucreze cu scenografa Irina Moscu, cea care, pentru această ediţie a Galei UNITER a fost nominalizată la Premiul pentru cea mai bună scenografie, pentru scenografia creată pentru „Casa cu suricate”, spectacol produs de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova în 2019. Sound design-ul noii producţii este semnat de Mihai Dobre, iar mişcarea scenică poartă amprenta Flaviei Giurgiu.

Distribuţia spectacolului este alcătuită din: Alex Calangiu, Ştefan Cepoi, Ramona Drăgulescu, Flavia Giurgiu, Romaniţa Ionescu, Geni Macsim, Ioana Florentina Manciu, Cătălin Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Irina Danciu, Corina Oprea, Mihai Alexandru Purcaru, Sorin Gruia, Minela Popa, Florin Chirea.

Radu Afrim este unul dintre cei mai importanţi regizori români. A câştigat de trei ori Premiul UNITER pentru regie, Premiul Academiei Române (pe anul 2017) şi este considerat un creator rebel şi reformator, autor al unui demers performativ ţesut din atmosferă şi personaje, îmbunătăţit, cum spune artistul însuşi, cu un „supliment de realitate”. În anul 2008 i s-a decernat Premiul Coup de Coeur de la Presse la Festivalul de la Avignon Off, pentru spectacolul „Mansarde à Paris/ Les détours Cioran” montat în Luxemburg.

Irina Moscu este scenograf şi arhitect, creator de decoruri pentru spectacole prezentate atât în zona independentă cât şi în cele mai importante teatre din ţară. Irina a câştigat numeroase premii şi nominalizări, inclusiv Premiul Ordinului Arhitecţilor pentru cea mai bună scenografie în Anuala de Arhitectură Bucureşti. De asemenea, are două  nominalizări la Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie, la ambele proiecte lucrând cu regizorul Radu Afrim: „Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte” de Radu Afrim şi „Casa cu suricate” de David Drábek.

Dan Coman, născut în 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud, a publicat de-a lungul timpului patru cărţi de poezie şi patru romane, cel mai recent fiind „aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” (Polirom, 2019). A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (2004), Premiul Radio România Cultural (2010, 2018), Premiul Observator Cultural (2018), Premiul Cartea de poezie a anului 2017 în cadrul Galei tinerilor scriitori (2018). Locuieşte la Bistriţa, unde organizează Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa. Textele sale sunt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.