Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a îndemnat românii să meargă duminică la vot şi a făcut o serie de recomandări privind conduita la alegeri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Duminică este un alt moment important pentru noi toţi, un moment de responsabilitate (eu aşa l-am considerat întotdeauna) prin care contribuim la direcţia pe care ne dorim să meargă lucrurile în localităţile noastre în următorii 4 ani. De aceea, recomandarea mea este să mergeţi la vot, pentru că ţine de fiecare dintre noi să ne implicăm activ, nu doar să comentăm de pe margine, iar tot ce ţine de comunitatea noastră, ne priveşte direct pe fiecare. Nu pot însă să nu leg responsabilitatea votului de responsabilitatea respectării măsurilor de prevenţie despre care am tot vorbit, în special purtarea măştii, spălatul pe mâini şi păstrarea distanţei minime. Autorităţile vor stabili măsurile concrete la faţa locului, iar dacă şi noi respectăm cele de mai jos, prezenţa la vot nu va reprezenta un risc de contaminare”, a scris medicul Virgil Musta pe Facebook.
 
Virgil Musta a făcut şi o serie de recomandări pentru ziua votului şi a îndemnat românii să respecte regulile de distanţare fizică şi dezinfectare.
 
”Iată câteva recomandări care v-ar putea fi de ajutor în ziua votului:
- pe drumul spre secţie sau la întoarcere, dacă ne întâlnim cu cunoştinţe şi vrem să stăm de vorbă, să o facem de preferat în spaţii deschise şi să păstrăm distanţa de 2 metri, iar dacă suntem în spaţii închise, să purtăm corect şi masca (să acopere şi gura şi nasul)
- nu e cazul să vă daţi mâna când vă salutaţi, scăpăm noi de covid şi o să revenim şi la acest obicei, pentru că avem nevoie de conexiune între noi, dar până atunci putem găsi alte metode de a crea această legătură umană, fără neapărat să ne strângem mâinile (românii sunt creativi J)
- când ajugeţi la secţia de votare, evitaţi aglomeraţia, aveţi răbdare să staţi la coadă, respectând distanţa şi purtând masca
- respectaţi indicaţiile autorităţilor de la faţa locului referitoare la dezinfectarea mâinilor şi atingerea obiectelor
- când vă lăsaţi în jos masca să vă identifice, faceţi acest lucru cu ajutorul elasticelor de pe margine, fără să vă atingeţi faţa cu mâna
- dacă folosiţi mănuşi, aruncaţi-le la coşul de gunoi după ce ieşiţi din sală
- puteţi veni cu pixul de acasă
- la ieşirea din secţie dezinfectaţi din nou mâinile. Riscul de contaminare prin intermediul suprafeţelor este mult mai mic şi poate scădea spre zero la vot (datorită unei cantităţi mici de virus şi a acţiunilor de dezinfectare a suprafeţelor de acolo) faţă de riscul de contaminare pe cale aeriană, motiv pentru care masca şi distanţa sunt foarte importante”, a mai scris Musta.
 
Doctorul a afirmast că nu este cazul să fie generată panica şi că echilibrul este cheia.
 
”Nu este cazul să generăm panică, echilibrul este “cheia”. Toate cele de mai sus nu sunt lucruri atât de greu de înţeles şi de respectat, comparativ cu beneficiile reale pe care le aduc. Am trecut împreună prin tot felul de încercări în aceste luni (vor veni şi altele) şi am încercat să învăţăm împreună cum să le tratăm şi cum să le depăşim. Vă mulţumesc tuturor pentru înţelegere, pentru efortul făcut şi pentru solidaritate! Numai împreună vom reuşi!”, a mai scris Musta.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.