Numărul unităţilor didactice care au început anul şcolar 2020-2021 funcţionând după scenariul 1, cu toţi elevii prezenţi în bănci, a scăzut cu 143 în doar o săptămână. Cele mai multe dintre acestea au trecut la cursuri după scenariul galben, în care doar unele clase merg zilnic la şcoală, iar altele sunt împărţite şi fac, pe rând, cursuri de acasă la interval de una sau două săptămâni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, joi, 24 septembrie, la ora 12:00, la nivel naţional un număr de  12.838 de unităţi de învăţământ funcţionează în Scenariul 1 , cu participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, 4.505 unităţi de învăţământ organizează cursuri după scenariul 2, care presupune participarea zilnică, în clasă, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, în timp ce 313 unităţi de învăţământ în scenariul 3 conform căruia preşcolarii şi elevii participă  la activităţi sau lecţii online.
În urmă cu o săptămână, joi, 17 septembrie Ministerul Educaţiei anunţa 12.981 de unităţi de învăţământ care funcţionau în scenariul 1, alte 4.375 care organizau cursurile după scenariul 2 şi 300 în scenariul 3, adică exclusiv online.
Astfel, se constată că cele mai multe unităţi didactice au schimbat scenariul de funcţionare de la cel verde, cu toţi elevii prezenţi în sala de clasă, la cel galben. Propunerile privind aceste modificări au fost făcute de Consiliile de Administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ ţinându-se cont de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către Direcţiile de Sănătate Publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.