Singura librărie din oraşul teleormănean Alexandria unde sunt vândute exclusiv cărţi şi care va aloca spaţiu evenimentelor culturale a fost inaugurată miercuri, în prezenţa ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Librăria reprezintă o iniţiativă a Asociaţiei „Mihai Murar”, care dezvoltă şi proiectul „Biblioteca Mobilă”, prin care doreşte amplasarea, în parcuri, lângă şcoli şi în alte zone populare, inclusiv în mediul rural, a unor biblioteci mici, mobile, unde oamenii pot dona şi împrumuta cărţi.

„Sunt convins că aceasta va deveni un punct de atracţie şi de sprijin pentru toţi tinerii din Alexandria. Deşi mă onorează implicarea în calitate de ministru al Culturii în acest proiect, mă întristează faptul că abia în 2020 se întâmplă acest gest de normalitate în judeţul Teleorman. Aş fi vrut să fac o trecere în revistă a cifrelor cu privire la abandonul şcolar, la analfabetismul funcţional şi chiar la procentul de promovabilitate la evaluarea naţională sau la bacalaureat, însă, acestea sunt prea bine ştiute de teleormăneni şi de întreaga Românie”, a declarat ministrul, potrivit unui comunicat.

El a continuat: „Întrebarea este ce putem face pentru a creşte şansele copiilor şi tinerilor spre un viitor în care să nu mai fie marginalizaţi. Răspunsul, în teorie este simplu: infrastructura culturală trebuie să fie asigurată într-un mod atractiv atât de instituţiile publice, cât şi printr-un parteneriat onest cu mediul privat şi cu societatea civilă”.

Librăria din Alexandria se adresează atât locuitorilor din oraş, cât şi celor din judeţul Teleorman şi va fi doar un loc de unde pot fi cumpărate cărţi şi vor avea loc evenimente culturale şi artistice. Tinerii fără posibilităţi materiale vor putea avea acces la un computer în incinta librăriei, pentru a-şi face temele sau pentru a se documenta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.