Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat, duminică, la Iaşi, că la examenul de rezidenţiat din acest an vor exista mai multe locuri la specialităţile deficitare, dar că nu vor exista modificări în privinţa desfăşurării examenului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rezidenţiatul a fost anunţat în urmă cu şase luni, sunt aceleaşi perspective”, a spus ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru la Iaşi, întrebat dacă vor apărea modificări în privinţa organizării examenului.

El a precizat că vor exista mai multe locuri la specialităţile deficitare.

”Vom avea ca specialităţi care vor apărea în număr mai mare ca şi locuri cele deficitare pe care le-am putut vedea şi gestiona în această pandemie”, a afirmat Nelu Tătaru.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca rezidenţiatul să fie organizat pe post, nu pe loc ca acum, Tătaru a spus că ministerul discută în această perioadă cu universităţile de medicină, dar şi cu spitalele.

”Noi avem în jurisdicţie la Ministerul Sănătăţii 58 de spitale din cele 380, celelalte sunt ale administraţiei locale. Discuţiile între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi universităţile de medicină care au autonomie vor da perspectiva cred că la jumătatea lunii octombrie”, a precizat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Examenul de rezidenţiat este programat în acest an pe 15 noiembrie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.