Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, duminică, în finala turneului de categorie Premier 5 de la Roma, după ce a învins-o, cu scorul 6-3, 4-6, 6-4, pe spaniola Garbine Muguruza, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 9. Este finala cu numărul 39 din carieră, a treia consecutivă în acest an, pentru Halep.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta a fost prima partidă de la Foro Italico cu spectatori, un număr redus de fani fiind acceptat în tribune, cu păstrarea distanţei fizice.

Halep a început bine meciul cu puternica ei adversară. Românca a fost agresivă, a jucat lung, a schimbat rapid direcţia, stânga-dreapa, a dat înălţime mingilor şi şi-a pus în dificultate rivala. 

Muguruza a fost imprecisă şi a greşit mult în debutul partidei, dar uşor, uşor şi-a mai reglat tirul loviturilor şi a părut că iese de sub presiune făcând pasul în faţă.

Însă Halep a împins jocul spre reverul sportivei spaniole. De asemenea, backhand-ul sportivei române, fie că a fost în diagonală sau în lung de linie, a urcat multe puncte pe tabelă în dreptul ei.

Halep a avut o minge de 3-0, după ce a reuşit un break, în primul ghem. Muguruza a luat ghemul de 1-2 până la urmă şi imediat a condus cu 40-0 pe serviciul româncei. Halep le-a anulat pe toate cu un joc spectaculos şi s-a distanţa apoi la 5-1. Spaniola a obţinut şi ea un break, la 2-5, un ghem făcut practic cadou de Halep, dar a fost generoasă la rândul ei în jocul următor şi setul s-a încheiat cu 6-3, în favoarea numărului 2 mondial, după 39 de minute.

Muguruza a cerut time out medical în pauza dintre seturi şi a revenit de la vestiare cu un bandaj la coapsa stângă.

Afectată de accidentare, Garbine Muguruza a abordat o tactică ultraofensivă, cu vineri la fileu, cu lovituri puternice şi cu scopul de a închide repede punctele. Şi astfel a putut ţine pasul cu adversara ei, chiar dacă a alternat punctele câştigate frumos cu cele pierdute uşor. Şi asta pentru că Simona Halep nu a mai repetetat jocul agresiv din primul set, nu şi-a mai "plimbat" adversara şi nici nu a mai putut păstra lungimea loviturilor, care au ţinut-o pe rivală departe de interiorul terenului, de unde controlează ea jocul în mod confortabil. În plus, românca a servit slab, şi-a pierdut de mai multe ori calmul şi şi-a complicat meciul.

Halep a condus cu 3-1 şi 4-2, după break-uri în ghemurile al patrulea şi al şaselea. Dar şi-a pierdut de trei ori serviciul şi jucătoarea spaniolă a luat setul, cu 6-4, după 90 de minute de joc.

În decisiv, lucrurile păreau că revin pe făgaşul din primul set. Halep şi regăsit concentrarea şi jocul agresiv, a descoperit cheia jocului avântat al adversarei, cu passinguri de efect, iar Muguruza şi-a pierdut energia şi precizia căpătate aproape miraculos în setul secund.

După patru ghemuri luate la rând de jucătoarea născută în Venezuela, Halep a reuşit aceeaşi performanţă, cu ghemuri câştigate mai dificil la 0-0 şi 3-0. Ea a avut două mingi de 5-0 pe propriul serviciu. Muguruza le-a anulat pe toate şi a reuşit break-ul. Jucătoarea română a ajuns la 5-1, dar a intrat iar într-o evoluţie cenuşie, de care a profitat adversara, apropiindu-se la 4-5. În ghemul următor, spaniola şi-a risipit toată munca depusă pentru această revenire cu două duble greşeli, care i-au oferit victria Simonei Halep, cu 6-4, după două ore şi 17 minute de joc.

După acest meci, scorul întâlnirilor directe dintre cele două sportive este de 4-3 pentur Muguruza, toate victoriile româncei fiind pe zgură.

Halep va evolua, luni, în ultimul act cu o jucătoare din Cehia, ori cu Marketa Vondrousova, locul 19 WTA şi favorită 12, ori cu Karolina Pliskova, locul 4 WTA şi cap de serie 2.

Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 150.000 de euro şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 21 - Praga (WTA International), Dubai (Premier) - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

La Roma, Halep a fost finalistă în 2017 şi 2018, pierzând de fiecare dată în faţa ucrainencei Elina Svitolina, scoruri 6-4, 5-7, 1-6, respectiv 0-6, 4-6.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.