Acţiunile Apple au scăzut cu 22,5% de la un maxim de 137,98 de dolari pe unitate atins în timpul tranzacţiilor din 2 septembrie, declinul fiind echivalent cu reducerea capitalizării bursiere de 535 de miliarde de dolari, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Declinul a avut loc după creşterea puternică înregistrată de acţiunile Apple în august, înaintea divizării acestora în proporţie de 4 la 1, dar şi după evenimentul recent de prezentare a unor noi produse, primul organizat în acest an, care nu a provocat prea multă emoţie.

Grupul condus de Tim Cook a prezentat marţi o serie de dispozitive şi softuri, între care Apple Watch Serie 6, noul iPad Air, un nou serviciu de fitness şi un nou produs de servicii numit Apple One. Cu toate acestea, Apple nu a anunţat iPhone-uri noi. De asemenea, a lipsit singurul produs care ar fi făcut Apple One mult mai atractiv: un dispozitiv conectat cu iPhone.

Slăbiciunea acţiunilor Apple din ultimele câteva săptămâni a survenit pe fondul declinului generalizat al sectorului de tehnologie. Indicele Nasdaq a intrat în teritoriu de corecţie, cu o scădere de peste 10% faţă nivelul său record. Unii investitori consideră că vânzarea de acţiuni ale companiilor de tehnologie este determinată de îngrijorările provocate de creşterea exagerată şi prea rapidă a acestora.

Înainte de scăderea din ultima perioadă, acţiunile Apple urcaseră numai în august cu 21,4% în urma anunţului privind divizarea titlurilor.

Totuşi, unii analişti consideră că acţiunile Apple îşi vor reveni, având în vedere capitalizarea lor de piaţă şi istoricul calităţii produselor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.