Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) face un apel public pentru dotarea unităţilor şcolare şi a elevilor care nu dispun de tablete sau laptopuri cu mijloacele necesare desfăşurării cursurilor online, în contextul a ceea ce sindicaliştii din domeniu numesc "explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe şcoli din România”. Oficialii FSLI susţin că, în caz contrar, învăţământul riscă să intre în blocaj. "Multe dintre unităţile de învăţământ devin bombe epidemiologice, pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba”, consideră liderul FSLI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia tuturor instituţiilor statului responsabile cu buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ din unităţile de învăţământ din România că riscăm să ajungem într-un blocaj! Explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe şcoli din România ne aduce în faţa unei situaţii pe care guvernanţii ar fi trebuit să o anticipeze: şcolile se vor închide, iar cursurile vor avea loc în scenariul roşu, respectiv în mediul online”, susţin sindicaliştii într-un comunicat dat publicităţii vineri.
 
Oficialii FSLI susţin că la finalul primei săptămâni a anului şcolar în multe localităţi elevii şi cadrele didactice nu au tablete, iar conexiunea la internet a şcolilor lipseşte. Ei cataloghează drept "deşartă” speranţa că autorităţile publice locale vor reuşi să asigure aceste echipamente. 
 
"În aceste condiţii cursurile nu pot avea loc, iar elevilor li se încalcă un drept fundamental, acela de a beneficia de acces la educaţie. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că în absenţa unui program naţional guvernamental, prin care să se asigure echipamente elevilor şi cadrelor didactice, sute de mii de elevi nu vor avea posibilitatea să participe la şcoala online. Speranţa că autorităţile locale vor asigura aceste echipamente este deşartă, pentru că puţine sunt cele care au fondurile necesare, iar varianta ca unităţile de învăţământ să facă proiecte, prin care să achiziţioneze echipamente, este şi ea utopică”, precizează FSLI.
 
Nu în ultimul rând, sindicaliştii din educaţie Guvernului, cât şi Ministerului Educaţiei şi Ministeruuil Sănătăţii să se implice "pentru a remedia lacunele legislative în ceea ce priveşte protecţia copiilor şi a angajaţilor care au diferite afecţiuni şi care îi pot transforma în victime ale noului coronavirus”, ei subliniind că în ţări precum Germania s-a făcut o testare în masă pentru izolarea celor bolnavi de elevii şi profesorii care merg în şcoli. 
 
"Multe dintre unităţile de învăţământ devin bombe epidemiologice, pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba, deşi au avut luni bune la dispoziţie în care să aplice un plan bine pus la punct de măsuri prin care să fie protejaţi atât elevii cât şi angajaţii din sistem. (...) Realitatea este crudă: ne pregătim în multe dintre şcoli de aplicarea scenariului roşu, în care cursurile vor avea loc în sistem online. Am senzaţia însă că guvernanţii se află într-o stare de amorţeală, aflaţi probabil cu gândul doar la alegerile locale şi parlamentare”, susţine, în documentul citat, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.