Meciul Ucraina – România pentru calificarea Naţionalei U21 la CE 2021, în exclusivitate la Prima TV, în 9 octombrie, de la 18.30.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Naţionala U21 antrenată de Adrian Mutu dispută un meci crucial pentru calificarea la turneul final, pe 9 octombrie, în Ucraina. Microbiştii vor putea urmări partida în exclusivitate pe Prima TV, de la ora 18:30. După parcursul de excepţie de la turneul final din 2019, Naţionala de tineret este iar în atenţia iubitorilor fotbalului din România. Jucătorii lui Adrian Mutu vor încerca să obţină o nouă calificare la un turneu final, iar meciul din Ucraina este de o importanţă capitală. Prima TV este televiziunea care va transmite în direct şi în exclusivitate partida ce se va desfăşura pe 9 octombrie, de la ora 18:30”, anunţă un comunicat al postului TV.

România a mai întâlnit Ucraina anul trecut, în meciul tur desfăşurat la Ploiesti, obţinând o victorie categorică cu scorul de 3-0.

Tricolorii mici se află pe locul 2 în grupa a 8-a, după naţionala Danemarcei, cu 16 puncte, în timp ce Ucraina se află în urma României, pe locul 3, cu 7 puncte.
”Tricolorii” speră să participe la un nou turneu final, în 2021, după ce în 2019 Nationala de tineret a ajuns până în semifinalele turneului, obţinând astfel şi o calificare istorică la turneul olimpic.

Prima TV face parte din Clever Media Network, dezvoltat de Adrian Tomşa, care mai include televiziunea Look Plus, canalele sportive Look Sport, Look Sport 2, Look Sport 3, Look 4K, televiziunile tematice Agro TV, Profit.ro dar şi site-urile looksport.rolookplus.rolookmedica.roagro-tv.ro şi profit.ro

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.