După controversele privind reducerea volumului de producţie, Sony a anunţat preţul şi data de la care va comercializa următoarea generaţie de PlayStation.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PlayStation 5 va fi disponibilă în două versiuni. Versiunea standard, cu disc optic, va costa 500 de euro. Cea de-a doua versiune, fără disc optic, va costa 400 de euro.

Cele două versiuni vor intra pe piaţă începând cu 12 noiembrie, însă cei care nu mai au răbdare până atunci, pot face deja precomenzi la “anumiţi retaileri”.

12 noiembrie este data de lansare doar pentru un mic număr de ţări, printre care nu se găseşte şi România. În cele mai multe ţări, PlayStation 5 va putea fi cumpărată începând cu 19 noiembrie.

PlayStation 5, versiunea cu disc, este mai scumpă cu 100 de euro decât a fost PlayStation 4 în momentul lansării şi costă la fel ca Xbox Series X, consola de top din noua generaţie de Xbox.

Pe de altă parte, PS5 fără disc, care costă 400 de euro, va fi mai scumpă cu 100 de dolari decât Xbox Series S, versiunea cea mai ieftină a noii generaţii de Xbox. La fel de adevărat că PS5 este net superioară din punct de vedere tehnic faţă de Xbox Series S.

Sony promite compatibilitate în proporţie de 99% cu jocurile de PlayStation 4 pentru noua consolă, ceea ce reprezintă o importantă motivaţie pentru upgrade.

De notat şi că preţul jocurilor noi pentru PlayStation 5 vor ajunge până la 70 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.