Opozantul rus Aleksei Navalnîi a difuzat marţi pe Instagram un prim mesaj şi o fotografie în care apare, de când a fost otrăvit, la sfârşitul lui august, iar purtătoarea sa de cuvânt a anunţat că se întoarce în Rusia după ce-şi revine, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rusia a reafirmat că este strănă de problemele de sănătate ale criticului numărul unu al Kremlinului şi că nu vede niciun indiciu al vreunei tentative de asasinat cu un agent neurotoxic de tip noviciok, contrar faţă de ceea ce susţin laboratoare europene.

”Eu nu ştiu încă să fac aproape nimic, dar ieri (luni) am putut să respir singur toată ziua”, a scris pe contul său de Instagram Aleksei Navalnîi, care apare în fotografia postată cu ochii deschişi şi trăsăturile trase, aşezat pe un pat de spital în compania soţiei sale, fiului său şi fiicei sale.

”Este o procedură uimitoare şi subestimată de mulţi. O recomand!”, a scris el în glumă.

El le-a transmis celor 1,7 milioane de abonaţi ”îmi lipsiţi”, la o săptămână după ce a ieşit dintr-o comă indusă.

Opozantul, victima unei otrăviri intenţionate, la 20 august, la Tomsk, în Siberia, potrivit anturajului său, va putea în curând să renunţe la ”ventilaţia artificială”, a anunţat cu o zi în urmă spitalul din Berlin în care este îngrijit.

ÎNTOARCERE ÎN RUSIA

Întrebată de AFP despre o întoarcere a opozantului în Rusia, după însănătoşire, a purtătoare a sa de cuvânt a răspuns că ”nu s-a pus niciodată problema altfel”.

”Înţeleg de ce se pune întrebarea, însă consider că este cel puţin ciudat să se gândească” că Aleksei Navalnîi s-ar putea exila, a comentat ea pe Twitter.

Mai mulţi opozanţi şi adversari ai Kreminului au fost otrăviţi cu bună ştiinţă, în ultimii ani, iar unii au fost asasinaţi cu alte mijloace. De fiecare dată, Rusia a respins acuzaţii care o vizau.

Un laborator militar german a conchis la 3 septembrie că Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost otrăvit cu o substanţă de tip noviciok, concepută în scopuri militare, în epoca sovietică.

Acest agent a fost folosit deja împotriva fostului dubli agent rus Seghei Skripal şi afiicei sale Iulia, în 2018, în Anglia. Londra consideră serviciile militare ruse de informaţii GRU principalul suspect.

Un laborator francez şi unul suedez au confirmat concluziile germane, iar Parisul şi Berlinul au insistat din nou luni asupra necesităţii unei anchete ruse.

Potrivit susţinătorilor săi, Navalnîi a fost otrăvit la finalul unei călătorii în Siberia, consacrată campaniei electorale a candidaţilor săi în alegerile locale de la 13 septembrie şi unor anchete cu privire a corupţia elitelor.

Exclus de pe scena politică şi mediatică naţională, opozantul dispune de o audienţă foarte largă pe reţele de socializare şi în rândul tinerilor, mulţumită anchetelor sale care vizează anturajul lui Vladimir Putin.

”NU EXISTĂ NOVICIOK”.ÎN RUSIA 

Moscova refuză să deschidă o anchetă penală cu privire la caz, deoarece medicii ruşisusţin că nu au identificat vreo substanţă toxică în organismul lui Navalnîi, atunci când a fost spitalizat în Siberia.

Rusia pune la îndoială fiabilitatea analizelor germane, în care vede un pretext ca Uniunea Europeană (UE) să o ameninţe cu noi sancţiuni. Ea susţine că nu deţine niciun stoc de noviciok.

Aceste stocuri ”au fost distruse în acord cu protocolul şi regulamentele Organizaţiei pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC)”, a anunţat şeful serviciilor externe de informaţii Serghei Narîşkin, potrivit agenţiilor ruse de presă.

El a subliniat că are ”multe întrebări depus părţiigermane”, pentru că, ”atunci când Aleksei navalnîia părăsit teritoriul rus nu exista vreo substanţă toxică în corpul său”.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, şi-a exprimat la rândul său ”neînţelegerea”, deoarece Moscova nu a primit datele cu privire la sănătatea opozantului, reclamate Berlinului.

Parchetul geramn a subliniat că acestea pot fi transmise doar cu acordul lui Aleksei Navalnîi.

În ceea ce priveşte starea sănătăţii pacientului, Peskov - care nu pronunţă niciodată numele opozantului - a declarat, potrivti agenţiilor ruse de presă, că ”toată lumea” ar fi ”mulţumită” dacă s-ar reface.

Primul mesaj al lui Navalnîi intervine la o zi după o victorie electorală simbolică la Tomsk, unde doi dintre susţinătorii săi au obţinut mandate în Consiliul Municipal - o premieră. Alţii au fost aleşi în al treilea cel mai important rus, Novosibirsk, tot în Siberia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.