O curte de apel din Statele Unite a dat luni câştig de cauză preşedintelui Donald Trump în legătură cu decizia administraţiei sale de a elimina protecţia umanitară oferită unor zeci de mii de imigranţi, dintre care mulţi trăiesc în SUA de zeci de ani, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un complet format din trei judecători de la o curte de apel din California a inversat decizia unei curţi inferioare care blocase măsura preşedintelui Trump de eliminare a aşa-numitului Statut de Protecţie Temporară (Temporary Protected Status - TPS) pentru imigranţi din El Salvador, Haiti, Nicaragua şi Sudan.

Decizia este aşteptată să afecteze şi statutul persoanelor din Honduras şi Nepal, care au intentat un proces separat, suspendat anul trecut, în aşteptarea rezultatului litigiului mai larg.

Beneficiarii programului TPS din cele şase ţări deţin autorizaţie de muncă până pe 4 ianuarie 2021. Decizia curţii de apel înseamnă că imigranţii respectivi trebuie să găsească o altă cale pentru a rămâne legal în Statele Unite sau să plece după o perioadă de şase luni, care este mai lungă în cazul persoanelor din El Salvador. Cu toate acestea, cazul va fi probabil contestat la Curtea Supremă, ceea ce ar putea întârzia rezultatul.

Cazul referitor la oprirea programului TPS pentru imigranţii din Haiti este subiectul unui litigiu separat la curtea de apel din New York.

Poziţia fermă faţă de imigraţie a fost unul dintre elementele centrale ale preşedinţiei Trump şi al campaniei pentru realegere, dusă împotriva rivalului său democrat Joe Biden.

Programul TPS permite străinilor ale căror ţări trec printr-un dezstru natural, conflict armat sau alt eveniment extraordinar să rămână în Statele Unite şi să aplice pentru permis de muncă. Acest statut trebuie reînnoit periodic de către secretarul pentru Securitate Internă, care îl poate prelungi cu perioade de 6-18 luni.

Administraţia Trump a susţinut că majoritatea ţărilor din program şi-au revenit din dezastrele sau conflictele respective, iar statutul imigranţilor a fost prelungit fără să mai fie nevoie.

Cei mai mulţi imigranţi beneficiari ai programului TPS provin din El Salvador, numărul lor fiind estimat la 263.000. Un acord bilateral permite cetăţenilor din El Salvador să mai rămână încă un an în SUA, după terminarea programului TPS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.