Guvernul se reuneţte luni, de la ora 12.00, în şedinţă pentru a aproba un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă. Înaintea întrunirii Executivului, este programată, de la ora 11.00, o întâlnire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care va stabili noile măsuri care vor fi aplicate odată cu deciziade prelungire a stării de alertă pentru alte 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Executivul a prelungit, printr-o hotârâre în şedinţa din 16 august, starea de alertă pentru încă o lună.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică la Călăraşi, că a fost de acord cu ideea posibilităţii de a organiza adunări publice, însă în anumite condiţii probabil similare cu cele de la adunările electorale şi anume participarea unui număr de maxim 100 de persoane în aer liber, respectându-se distanţarea fizică şi obligaţia de a purta mască. „Nu vreau să mai comenteze cineva că vrem să cenzurăm dreptul de manifestare al oamenilor”, a adăugat şeful Executivului.

Întrebat ce alte măsuri de relaxare vor mai fi, premierul a răspuns: „Mai avem alte câteva propuneri, deocamdată aştept şi punctul de vedere din partea grupului de suport al CNSU, care cuprinde specialiştii, şi în funcţie şi de punctul lor de vedere vom anunţa orice alt fel de măsură”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.