Un băiat de 13 ani a fost găsit mort, cu câinele său în braţe, într-o maşină în care se adăpostise împotriva incendiilor care devastează statul Oregon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Wyatt Tofte, în vârstă de 13 ani, a murit marţi în incendiile din Marion (Oregon), alături de bunica sa, Peggy Mosso, în vârstă de 71 de ani, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al familiei.

Mosso a fost găsită moartă într-o maşină care a luat foc, în timp ce fiica ei şi mama lui Wyatt Tofte, Angela, se afla apropiere încercând să o salveze. Angela a supravieţuit, dar se află într-o stare critică. Soţul ei şi tatăl lui Tofte, Chris, a supravieţuit şi el.

"Familia noastră este devastată de pierderea lui Wyatt, în vârstă de 13 ani, şi a bunicii sale Peggy, în Santiam Fire, în dimineaţa zilei de 8 septembrie. După o lungă căutare, Wyatt a fost găsit într-o maşină cu câinele în braţe, dar, din păcate, nu a reuşit să scape de incendiu. Angie este în stare critică, cu arsuri pe tot corpul. Vrem să mulţumim personalului de urgenţă şi persoanelor care au ajutat la căutare. Familia noastră apreciază dragostea şi sprijinul pe care le-am primit de la toată lumea în timpul acestei teribile tragedii", se arată într-un comunicat al familiei.

Salem Statesman Journal scrie că Chris Tofte a început să-şi caute soţia, fiul şi soacra sa, în timp ce focul a izbucnit în jurul său. Marţi, el şi-a găsit soţia, cu arsuri grave, mergând de-a lungul drumului spre casa lor, în momentul în care s-a întors cu o remorcă împrumutată pentru a-şi recupera bunurile.

El nu a recunoscut-o la început şi i-a spus că îşi caută soţia şi fiul.

„Eu sunt soţia ta”, i-a a răspuns Angela, potrivit Statesman Journal.

Wyatt Tofte a fost găsit într-o altă maşină, iar familia presupune că a fugit şi s-a urcat în maşină crezând că va fi protejat de flăcările din jur.

"Wyatt a fost cel mai dulce băieţel; i-a plăcut să pescuiască, a jucat jocuri video, ca mulţi copii, dar a fost un băiat dulce şi politicos", a afirmat Susan Vaslev, un purtător de cuvânt al familiei.

Cel puţin patru persoane au murit în urma incendiilor din Oregon, în timp ce în California şi-au pierdut viaţa 20 de oameni de la mijlocul lunii august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.