Următorul album Bruce Springsteen & E Street Band va fi lansat în luna octombrie, a anunţat joi muzicianul american, iar titlul acestuia este „Letter To You”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul single, care dă şi titlul albumului, a fost lansat împreună cu un videoclip regizat de Thom Zimny.

Discul cu 12 piese este al 20-lea album de studio al lui Springsteen, a fost înregistrat în casa lui din New Jersey şi urmează să apară pe 23 octombrie via Columbia Records. Este descris ca un album rock alimentat de sound-ul recuoscut al trupei.

„Îmi place la nebunie natura emoţională a «Letter To You»”, a transmis Springsteen într-un comunicat, citat de The Hollywood Reporter. „Şi îmi place la nebunie sound-ul E Street Band cântând live în studio, într-un fel cum nu am mai făcut-o înainte şi fără modificări. Am făcut albumul în doar cinci zile şi s-a dovedit a fi una dintre cele mai frumoase experienţe de înregistrări pe care le-am avut”.

Albumul cuprinde nouă piese noi, scrise de Springsteen, şi trei versiuni ale unora din 1970 nelansate până acum: „Janey Needs a Shooter", „If I Was the Priest" şi „Song for Orphans".

Colecţia, produsă de Ron Aniello cu Springsteen, mixată de Bob Clearmountain şi masterizată de Bob Ludwig, este prima colaborare a muzicianului cu E Street Band de la turneul „The River” din 2016.

„Letter to You” urmează albumului solo de studio „Western Stars”, lansat de Springsteen anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.