Ministerul Sănătăţii anunţă că va suplimenta, până la finalul anului, personalul medical din unităţile şcolare, cu peste 360 de medici şcolari, peste 500 de asistenţi medicali, dar şi 109 medici dentişti

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Sănătăţii are în vedere creşterea bugetului pentru reţeaua de asistenţă medicală şcolară în vederea completării necesarului de personal medical din cabinetele medicale de medicină generală şi stomatologică ce funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat”, anunţă MInisterul, joi, într-un comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, până la sfarsitul anului, Ministerul Sănătăţii va identifica resursele financiare pentru suplimentarea unui număr de 264 posturi medici şcolari, 534 posturi asistenti medicali pentru cabinete scolare, 109 posturi medici dentisti, 145 posturi asistenti medicali pentru cabinete stomatologice. 

De aceste fonduri vor beneficia autorităţile locale pentru plata medicilor şi asistenţilor şcolari care vor ocupa noile posturi.

În prezent, la nivel naţional, 1.302 medici (788 cu specialitatea medicină generală şi 514 cu specialitatea stomatologie) şi 3.630 de asistenţi medicali (3.262 cu specialitatea medicină generală şi 368 cu specialitatea stomatologie) asigură servicii medicale în cabinetele de medicină şcolară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.