Regatul Unit a recunoscut că vrea să revină asupra unora dintre angajamentele pe care şi le-a asumat la ieşirea din Uniunea Europeană (UE), încălcând astfel dreptul internaţional şi expunându-se astfel unor ”grave consecinţe” din partea Bruxellesului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest puseu de tensiuni complică reluarea, marţi, a negocierilor deja complicate între Londra şi Bruxelles cu privire la relaţia lor după Brexit.

Voinţa britanică de a revizui anumite părţi ale Acordului retragerii, care stabilea cadrul ieşirii din UE în ianuarie, dezvăluită luni de Financial Times (FT), i-a surprins pe europeni.

Porniţi, europenii au reamintit Londrei obligaţiile pe care şi le-a asumat şi au avertizat cu privire la lovitura aplicată ”încrederii”, care ar afecta negocierile în curs.

”Orice încercare a Regatului Unit de a submina Acordul (retragerii) va avea grave consecinţe”, a avertizat preşedintele Parlamentului European (PE) David Sassoli.

Şeful diplomaţiei irlandeze Simon Coveney a avertizat, la rândul său, în faţa deputaţilor din ţara sa, că ”progresele cu privire la viitorul parteneriat sunt inextricabil legate de aplicarea totală a Acordului retragerii” din UE.

Întrebat de deputaţi cu privire la modificările pe care Guvernul intenţiionează să le introducă miercuri, secretarul de stat pentru Irlanda de Nord Brandon Lewis a recunoscut anterior că demersul britanic ”încalcă dreptul internaţional într-un mod foarte specific şi limitat”.

Guvernul vrea să-l retuşeze, cu scopul de a-l clarifica, ”Protocolul” care prevede angajamente vamale privind Irlanda de Nord.

Acest text vizează să garanteze lipsa unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, un stat membru UE, şi să evite reapariţia unor tensiuni în această regiune, însângerată de 30 de ani de ”tulburări” până la semnarea Acordului de Pace din Vinerea Mare în 1998.

Această revizuire vizează să asigure ca ”persoanlee şi întreprinderile din Irlanda de Nord să aibă un acces fără oprelişti la întreaga piaţă britanică”, a precizat Brandon Lewis.

Acest reviriment a iritat, inclusiv în Marea Britanie, inclusiv pe fostul premier Theresa May, care a demisionat după ce s-a lovit de problema Irlandei de Nord în negocierile Brexitului.

Theresa May l-a întrebat - în faţa deputaţilor - pe Lewis cum ar putea Guvernul să-şi asigure partenerii internaţionali cu privire la faptul că-şi va respecta angajamentele asumate.

Potrivit Financial Times, directorul serviciilor juridice ale Guvernului Jonathan Jones a demisionat în semn de protest faţă de această revizuire.

”A MERGE ÎNAINTE”

Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la aproape patru ani după un referendum istoric care a marcat sfârşitul celor 46 de ani ai unui mariaj agitat.

Însă regatul se supune reglementărilor europene până şa sfârşitul lui decembrie, în perioada de tranziţie, în care cele două părţi încearcă să încheie un acord de liber-schimb.

În această atmosferă tensionată, o a opta rundă de negocieri a început de marţi şi urmează să se încheie joi.

Înainte de deschiderea negocierilor, negoiciatorul-şef britanic al Brexitului David Frost a îndemnat UE ”să dea dovadă de realism cu privire la statutul de ţară independentă” al Regatului Unit.

”Nu ne putem permite să reluăm aceleaşi lucruri”, după ”şaseluni de dialog”, a declarat el într-un comunicat.

Negocierile sunt blocate din cauza pescuitului şi condiţiilor concurenţei echitabile. În contextul în care timpul presează, Bruxellesul vrea un acord până la sfârşitul lui octombrie, care să poată fi ratificat la timp.

Premierul britanic Boris Johnson a avertizat, la rândul său, că, dacă nu se ajunge la un compromis până la summitul european de la 15 octombrie, el se va mulţumi cu un ”no deal”, în pofida riscurilor de a provoca pagube economiei în perioada crizei istorice cauzate de pandemia covid-19.

Johnson a apreciat chiar că acest lucru ar fi ”un rezultat bun”, care ar permite Regatului Unit ”să prospere”, pentru că va avea ”libertatea de a încheia acorduri comerciale cu toate ţările din lume”.

Liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer l-a somat, la Channel 5, ”să obţină un acord” pentru ”a merge înainte” şi a putea să se concentreze asupra luptei împotriva epidemiei noului coronavirus.

Mediile de afaceri se arată tot mai îngrijoarte, iar lira sterlină a scăzut marţi a doua zi consecutiv.

Ruperea angajamentelor asumate şi periclitarea păcii în Irlanda de Nord ar putea dăuna, de asemenea, negocierilor Regatului Unit cu alte ţări, inclusiv cu Statele Unite, cu care Londra vrea să încheie un acord comercial ambiţios până la sfârşitul acestui an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.